Cu mai putin de doua luni inainte de alegerile prezidentiale din Algeria, care tocmai au cunoscut – inca o data caracterul masiv, national si popular al miscarii de protest impotriva celui de-al cincilea mandat al presedintelui Abdelaziz Bouteflika continua sa surprinda.
In primul rand, prin natura si intensitatea mobilizarii, prin intermediul retelelor sociale, in afara oricarui cadru politic sau sindical, intr-un mod pasnic si spontan. Apoi, de o organizatie care s-a federat aproape exclusiv in jurul refuzului de a vedea un Presedinte de peste 80 de ani, bolnav, sa se angajeze pentru un nou mandat. In sfarsit, prin participarea, inca de la inceput, a foarte multi tineri despre care se spunea ca sunt slab sau nepolitizati, dar si a femeilor, a corporatiilor profesionale si a sindicatelor, care s-au alaturat mai recent la miscare, toti dornici sa vada Algeria sa se schimbe .
Oare asemenea demonstratii, care pot fi descrise ca fiind istorice, ne-ar face sa asistam la „trezirea” societatii civile algeriene, la fel ca alte tari din lumea araba cu opt ani mai devreme?
O miscare brusca… aparent
Avand in vedere intensitatea si bruscitatea miscarii, dar si a anuntului, pe 11 martie, a Presedintelui de a nu mai candida, ne-am putea intr-adevar sa ne imaginam. O aprindere deci, tardiva, dar devenita de inteles din cauza traumei deceniului negru (1992-2002) si a absentei evolutiei recente a contextului socio-economic si politic.
Cu exceptia faptului ca, privind istoria, nu putem considera societatea civila algeriana ca fiind de mult absenta, calusata si supusa autoritarismului puterii in vigoare. Dimpotriva, vom reveni la el. Cu exceptia faptului ca si privind prezentul, nu putem ignora ultimele evolutii ale societatii, populatia predominant tanara (54% are sub 30 de ani) si capacitatea ei de a intra in spiritul vremurilor, cu dezvoltarea masiva a retelelor sociale si aspiratia pentru mai multa transparenta si democratie.
Ca sa nu mai vorbim de o situatie economica si sociala care s-a deteriorat incet, dar sigur, in pofida redistribuirii sub forma de ajutoare sociale menite sa o atenueze, dar si mai ales a coruptiei si a stapanirii unora asupra averii tarii, denuntate astazi de cel mai mare numar.
Pentru a face lumina asupra acestei miscari aparent fara precedent si brusca a societatii civile, trebuie asadar sa ne adancim atat in istorie, cat si in dinamica ei profunda, dar si in evolutiile recente ale unei societati civile cu mai multe fatete, intre modernitate si conservatorism, rupturi sociale, demografice si culturale si recompuneri, control sau independenta fata de putere.
O istorie tulbure, uneori ascunsa, dar care dezvaluie o societate civila din ce in ce mai vie.
O societate civila de lunga durata
De la inceputul miscarii la Bordj Bou Arreridj, apoi prima manifestatie majora la Kherrata, in mica Kabylia, pe 16 februarie 2019, inainte de ascensiunea miscarii la scara nationala, poporul algerian putea da toate semnele unei societate „noua”, in sfarsit eliberata si activa.
Activitatea noastra de cercetare, desfasurata din 2017, asupra societatilor civile din Maghreb in contexte post-primaverii arabe, ne conduce insa catre o analiza mai nuantata. Si asta, in ciuda surprizei extraordinare a miscarii.
Intr-adevar, de indata ce lasam deoparte observarea expresiei politice a poporului algerian pentru a ne dedica dinamicii socio-economice purtate de mediul asociativ si de alte organizatii ale societatii civile (OSC), vedem existenta unor miscari marcate pentru un mult timp de doua tendinte, uneori estompate: cea a unui mediu asociativ sustinut de putere, dar si cea a unui mediu autonom a carui capacitate creatoare si militanta este prezenta si activa de multa vreme, inclusiv in cele mai intunecate ore ale deceniului negru.
Astfel, in urma primelor doua decenii de dupa independenta, acelea in care a fost dificil sa distingem lumea asociativa de structurile-cadru ale FLN, sfarsitul anilor 1980 a fost marcat de crearea unui anumit numar de asociatii, doua dintre care astazi sunt emblematice ale acestei epoci, calatorezand deschiderea politica si mentinand status quo-ul de catre puterea in vigoare.
Aceasta este Liga Algeriana pentru Drepturile Omului (LADH), fondata in 1987, singura asociatie tolerata in domeniul politic. Dar putem cita si Asociatia Algeriana de Planificare Familiala (AAPF), creata in acelasi an, pentru a sprijini emanciparea femeilor, cu sprijinul Statului si al IPPF (International Planned Parenthood Federation), unul dintre cele mai mari ONG-uri din lume la acel timp.
Un vechi inceput, asadar, al unei miscari hotarate sa vada societatea evoluand, alaturi de asociatii de parinti-profesori si asociatii religioase/caritabile, asociatii sportive, asociatii culturale si artistice si in cele din urma asociatii de cartier si persoane cu dizabilitati etc. care a jucat un rol de actor social, in legatura sau nu cu puterea in loc.
La inceputul anilor 1990, primavara asociatiilor
Si apoi sunt evenimentele din 1988 care au deranjat totul: „prima primavara araba”, asa cum le place sa o numeasca algerienii. Initiat de tinerii tarii, acesta a fost rapid sufocat in urma a cateva sute de morti (169 oficial, 500 conform altor surse).
Dar sistemul multipartid s-a nascut din aceasta perioada tumultuoasa, permitandu-ne sa vedem societatea civila investind in toate domeniile. Astfel, iau nastere mii de asociatii, gratie libertatii de asociere consacrate de Legea 90-31, care inlocuieste sistemul declarativ cu cel de avizare (sau autorizare prealabila). Sub regimul acestei legi se creeaza de sase pana la sapte ori mai multe asociatii – in interval de doi ani – decat in 30 de ani!
Deceniul negru – ca urmare a organizarii primelor alegeri libere care au permis FIS (Frontul Islamic de Salvare) sa castige alegerile municipale din 1990, apoi sa fie pe punctul de a castiga alegerile legislative din 1991 intr-un climat de tensiune extrema (intimidare si amenintari). de la militiile islamiste, greve insurectionale etc.) si declansarea violentei armate – cufundarea Algeriei intr-un conflict care va ucide zeci de mii de oameni (200.000 conform unor surse).
O ocupare uneori neasteptata a spatiului public
In ciuda violentelor din aceasta perioada, miscarea asociativa autonoma nu a incetat niciodata sa existe, adesea in liniste. A abordat chiar subiecte deosebit de sensibile, cum ar fi discriminarea legata de HIV. Putem cita astfel la Oran experienta „atacatorilor sinucigasi” intre 1992 si 1995, la mijlocul deceniului intunecat, purtate de tineri care distribuiau prezervative in spatiile publice, in ciuda riscurilor suportate.
Aceasta initiativa a fost continuata si structurata sub forma unei asociatii din 1998, avand ca scop social locul sanatatii in dezvoltare si lupta impotriva discriminarii femeilor, „HSH”, lucratorilor sexuali, populatiilor vulnerabile, migrantilor etc.
Societatea civila algeriana a evoluat astfel din 1962 intr-un mediu care nu este foarte favorabil exprimarii sale in spatiul public, dar a reusit sa se structureze si sa se organizeze, sa raspunda treptat problemelor sociale, educationale si culturale pe intreg teritoriul National.
De remarcat si existenta unei lumi asociative, in principal in dezvoltare, care a devenit mai profesionista, la fel ca in Maroc, incepand cu anii 1990. In aceasta miscare, cooperarea internationala a jucat cu siguranta un rol, in special pentru ca s-a dezvoltat, ca imediat ce calmul a revenit, programe majore de sprijin pentru societatea civila si consolidarea capacitatilor actorilor din lumea asociativa.
Tesatura asociativa algeriana, un adevarat mozaic
Astazi, este dificil de realizat o imagine exhaustiva a societatii civile algeriene. In primul rand, pentru ca cele 100.000 de asociatii oficiale nu spun nimic despre realitatea celor despre care se spune ca sunt activi. Cu titlu indicativ, sa retinem numarul de 5 pana la 6.000 de asociatii dat de Ministerul de Interne in urma cu zece ani, el insusi supus prudentei (un numar echivalent cu cel al Tunisiei, dar de patru ori mai putin populat).
Apoi, pentru ca numarul asociatiilor este inca dezbatut, in special pentru a justifica ceea ce s-a numit „curatare”, cu spectrul, innoit constant si inca folosit in ultimele zile, al „manei straine” cu conspiratorii ajutati din afara tarii care doresc pentru a destabiliza statul si armonia nationala.
Oricum ar fi, tesatura asociativa algeriana este cu siguranta foarte variata. Include asociatii sustinute de autoritatile publice, in domenii legate de sport, agrement si cultura; precum si asociatiile caritabile sustinute de partide islamiste si binefacatori evlaviosi.
De mentionat, de asemenea, asociatiile care lupta pentru drepturi, sustinute in principal de donatori, dar si asociatii de dezvoltare, colective informale si efemere, provenite din retelele sociale, care desfasoara actiuni civice si culturale la nivelul unui cartier sau in spatiul public. Tineretul fiind o componenta esentiala a acestei ultime categorii de actori.
In aceasta etapa a cercetarii noastre, o parte a societatii civile algeriene pare asadar foarte vie, foarte profesionalizata pentru anumite asociatii, chiar daca este constransa in exprimarea sa democratica; mijloace de presiune cu blocarea conturilor bancare si neemiterea de catre administratii a autorizatiilor. privitoare la viata asociativa sunt frecvente.
Si apoi sunt retelele de socializare, despre care s-a vorbit mult de la inceputul demonstratiilor, intr-o tara de 40 de milioane de locuitori formata din 19 milioane de oameni conectati la Internet, 60 de milioane de smartphone-uri si 100 de milioane de cartele SIM!
Ce viitor?
Nimeni nu poate spune, pana in prezent, ce se va intampla cu miscarea istorica de tranzitie care are loc sub ochii nostri, in ciuda plecarii anuntate a unui presedinte la putere de douazeci de ani. Linia de creasta este fragila intre o societate civila care a investit spatiul public, pasnic si unit, si capcanele de ambele parti ale violentei sau fundamentalismului mereu la vedere.
Daca primii care s-au ridicat au fost tinerii, corporatiile preiau cu profesorii, cadrele medicale, avocatii si meseriasii care au intrat in greva pe 10 martie timp de cinci zile la chemarea organizatiei lor. Prin urmare, intreaga societate civila algeriana este cea care revendica de acum inainte alegerea de a-si decide viitorul.
Chiar si armata, care avertizeaza impotriva „haosului”, se confrunta, pentru prima data de la independenta, cu apeluri la deschidere din partea membrilor aparatului sau sau a aliatilor sai traditionali. Editorialul revistei El Djeich (organul ANP), publicat in martie, este, de asemenea, dedicat osmozei dintre popor si armata, idee reluata de seful de stat major si viceministrul apararii in ultimele sale doua discursuri.
Punem pariu ca miscarea care tocmai s-a nascut isi atinge scopurile si, dincolo de retragerea actualului presedinte si de amanarea anuntata a alegerilor, va permite Algeriei sa se angajeze intr-un proces democratic, care va face ca tara, la fel ca cei doi tunisieni ai sai. si vecinii marocani, capul de pod pentru trezirea societatilor civile din lumea araba.
In acest sens, cercetarile efectuate in prezent de echipa noastra continua sa dezvaluie schimbarile aflate la lucru in profunzime la scara Magrebului, chiar daca, dimpotriva, izvoarele arabe nu s-au ridicat la inaltimea sperantelor initiatorilor lor.
Cert este ca de acum inainte, in Algeria, va fi un inainte si dupa aceasta extraordinara eruptie vulcanica a tineretii si a societatii. Exista speranta ca tara se va angaja cu hotarare intr-un proces de reforme profunde care ar afecta si avea impact asupra tuturor sectoarelor si tuturor domeniilor (constitutional, institutional, politic, socio-economic, cultural, societal etc.) si ar putea duce pe termen scurt, la nasterea Republicii a II-a.
