In Myanmar, fosta Birmania, exista doua maxime care prevaleaza in ideologia colectiva. Prima este ca niciun sector al vietii nu este scutit de problema drogurilor; iar al doilea, ca, cu cat instabilitatea politica este mai mare, cu atat sefii acestui paradis al drogurilor isi freaca mainile.
Lovitura de stat pe care junta militara a savarsit-o luni, cu arestarea sefului Guvernului si laureata a Premiului Nobel pentru Pace, Aung San Suu Kyi, si a membrilor partidului sau (Liga Nationala pentru Democratie) este varful aisbergului de o mare de probleme inclusiv inegalitatea sociala profunda, cu rate de saracie vertiginoase, conflicte prelungite de violenta rasiala extrema si o afacere inradacinata de productie de opiu si metamfetamina care genereaza miliarde de dolari.
La aceasta spirala de prostii se adauga si pandemia care afecteaza aceasta natiune infundata in contradictii eterne, aceasta tara a regiunilor mancate de lipsa ei perena de coeziune. Orice cetatean al Myanmarului care are acum 75 de ani nu numai ca a reusit sa depaseasca speranta de viata nationala – 67 de ani – dar a trecut prin amurgul ocupatiei britanice (1886-1948) – intrerupta de o scurta invazie japoneza (1942-). 1945) – o revolta comunista (1948-1962), un regim socialist (1962-1988) si o dictatura militara nationalista cu sclipici iluzorii de democratie – cu disciplina – din 1988 pana in prezent.
Mii de oameni care traiesc in saracie
O mare parte din complexitatea Myanmarului consta in numarul mare de grupuri etnice minoritare care isi duc o viata sub jugul fara compromisuri al majoritatii Bamar, grupul dominant de putere care reprezinta 68% din populatie. Ca si in alte tari din regiune, reactia la persecutii si abuzuri institutionale duce la crearea unor grupuri violente care conduc dorinta de autonomie a restului de 32 la suta, acestea constituind straturile unei societati birmane fracturate. Atunci se pierde perspectiva despre cine sunt baietii buni si cine sunt baietii rai.Desigur, cele uitate sunt cele obisnuite: milioanele de stramutate, torturate, executate, femei violate in episoade de atrocitati de nedescris… pe scurt, victimele unei instabilitati brutale si de lunga durata. Myanmar nu a avut un an fara violenta din 1948.
De zeci de ani au existat diverse conflicte intre armata birmana si grupuri etnice rebele precum Jingpo, Shan, Karen, Lahu sau Rohingya, minoritatea musulmana care sufera cel mai mult din cauza tiraniei militare. In acest context, este posibil sa existe un numitor comun al intereselor comune intre acest conglomerat etnico-religios si junta militara? Da, opiu, metamfetamine si un amestec de putere si nevoie. Asa sunt finantate majoritatea gruparilor paramilitare armate si asa profita si Armata. Se ciocnesc si colaboreaza in parti egale si devin astfel dusmani intimi.
Opiu si metamfetamine pentru finantarea razboiului
Aceasta este contradictia eterna. Soldatii care sunt capabili sa alunge si sa incendieze satele a 700.000 de rohingya din statul Rakhine – situat pe flancul de vest al tarii – si la scurt timp dupa aceea nu ezita sa colaboreze cu refugiatii in traficul de droguri. Calugarii care sunt retinuti de politie – jurisdictie a Armatei – ca unul care a ajuns intemnitat in 2017 dupa ce au fost confiscate 400.000 de pastile cu metamfetamina. In Myanmar, niciun sector al vietii nu este scutit de problema drogurilor.
Fosta Birmania este al doilea cel mai mare producator de opiu din lume dupa Afganistan, unele listari o plaseaza pe primul loc in productia de metamfetamina. Face parte din asa-numitul „Triunghi de Aur” al Asiei de Sud-Est – un termen inventat de CIA – impreuna cu Laos si Thailanda. Toata lumea este in bucla. De la cei mai nevoiasi pana la marile grupuri hoteliere sau rafinarii de gaze care se ocupa de spalarea banilor, totul sub protectia Armatei.
Potrivit unui studiu intitulat „Oamenii Opium”, fermierii diversi din punct de vedere etnic care traiesc sub pragul saraciei sunt responsabili de cultivarea si transportul bazei de opiu si heroina pe magari si cai pana la granita cu Thailanda. Odata procesat, acesta calatoreste la Bangkok pentru a fi distribuit pe pietele internationale, inclusiv pe China, ai carei cetateni erau responsabili in anii 1950 pentru crearea de culturi de opiu in tarile vecine, precum Myanmar, dupa interzicerea stricta a productiei locale.
Avand statutul lor de refugiat, singura modalitate prin care Rohingya poate supravietui este sa faca parte din aceasta retea care trebuie sa faca treaba murdara. Ei devin catari de transport peste raul Naf, unde incearca sa introduca metamfetamina si heroina in Bangladesh. Doar cativa reusesc. In 2018, autoritatile de frontiera ale tarii vecine au confiscat un total de noua milioane de pastile doar in perioada ianuarie-martie. In acelasi an, Australia si Malaezia au combinat capturi de peste o tona din Myanmar.
O afacere a „toata lumea” si „pentru toata lumea”
Potrivit Oficiului Natiunilor Unite pentru Droguri si Criminalitate (ODCNU), productia de opiu a suferit o scadere cu 11% in 2019. In ciuda acestei scaderi, grupurile criminale organizate – si institutionale – continua sa raporteze venituri stratosferice atat in interiorul, cat si in afara granitelor Myanmarului. Consumul local este evaluat la aproximativ 240 de milioane de euro, iar exportul de heroina genereaza aproximativ 830 de milioane de euro. ODCNU estimeaza ca intre Asia de Sud-Est, Asia de Est si Australia exista peste trei milioane de consumatori de heroina si ca piata de retail are un profit de aproximativ 10.000 de milioane de euro pe an.
Ramane de vazut daca, in timpul loviturii militare, UNCDO si celelalte agentii internationale antidrog vor putea continua sa urmareasca afacerea cu droguri din Myanmar printr-o lentila tulbure, sau daca traficantii de droguri – dintre care multi sunt in urma. revolta – va profita din nou de instabilitatea guvernamentala pentru a profita in paradisul opiumului si metamfetaminicei.
