Impingerea a peste 30 de tari aliate de a se inarma, precipitata partial de invazia Ucrainei de catre Rusia, a starnit ingrijorari cu privire la dezorganizare si deficit de aprovizionare. La centrul extins de productie de lupta al Saab din Karlskoga, Suedia, obuzele de 84 de milimetri care pot elimina un tanc de lupta dintr-o singura lovitura sunt asamblate cu grija manual. Un muncitor a stivuit intr-o tava benzi de combustibil exploziv in forma de tagliatelle. Un altul a atasat snopii translucizi in jurul aripioarelor rotative ale unui sistem de ghidare.
In afara cladirii squat, una dintre sutele din parcul industrial pazit, se lucreaza la o alta fabrica. Capacitatea acestei fabrici – la cateva minute de mers cu masina de casa lui Alfred Nobel, inventatorul dinamitei si fondatorul premiului pentru pace – este programata sa se dubleze mai mult decat in urmatorii doi ani.
Extinderea face parte dintr-o expansiune titanica a cheltuielilor militare pe care fiecare tara din Europa a intreprins-o de cand Rusia a invadat Ucraina in urma cu 18 luni. Cu toate acestea, cursa nebuna a peste 30 de tari aliate de a stoca arme dupa ani de cheltuieli minime a starnit ingrijorarea ca acumularea masiva va fi dezarticulata, ceea ce va duce la risipa, lipsuri de aprovizionare, intarzieri inutile si dublare.
„Europenii nu au abordat modul profund fragmentat si dezorganizat in care isi genereaza fortele”, a spus un raport recent al Centrului de Studii Strategice si Internationale. „A investi mai mult intr-o maniera necoordonata va imbunatati doar marginal un status quo disfunctional.”
Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord, care stabileste strategia generala de aparare, si Uniunea Europeana au facut eforturi pentru o mai buna cooperare si integrare, creand mai multe initiative noi, inclusiv una pentru coordonarea achizitiilor de arme.
Cu toate acestea, un cor tot mai mare de producatori de arme, personalitati politice si experti militari avertizeaza ca eforturile sunt cu mult sub ceea ce este necesar.
„Trebuie sa existe ceva claritate, deoarece nu suntem Statele Unite ale Europei”, a explicat Micael Johansson, presedintele si directorul executiv al Saab, de la sediul companiei din Stockholm. „Fiecare tara decide singura ce tip de capabilitati are nevoie.”
Fiecare tara are propria sa cultura strategica, practici de achizitii, specificatii, procese de aprobare, instruire si prioritati.
Membrii Aliantei pot folosi uneori aceeasi aeronava, dar cu sisteme de criptare diferite si instrumente diferite. Dupa cum au descoperit soldatii ucraineni, obuzele de 155 de milimetri produse de un producator nu se potrivesc neaparat intr-un obuzier fabricat de altul. Munitia si piesele nu sunt intotdeauna interschimbabile, complicand intretinerea si provocand defectiuni mai frecvente.
Uniunea Europeana nu „are un proces de planificare a apararii”, a spus dl Johansson. In aceasta vara, el a fost numit vicepresedinte al consiliului de administratie al Asociatiei Industrielor Aerospatiale si de Aparare din Europa, o asociatie comerciala care reprezinta 3.000 de companii. „NATO trebuie sa regandeasca cum cream rezilienta in intregul sistem”, inclusiv lanturile de aprovizionare care produc munitiile pe care soldatii le folosesc pe campul de lupta.
Materiile prime esentiale, cum ar fi titanul si litiul, precum si electronicele si semiconductoarele sofisticate, sunt la mare cautare.
Si exista o penurie de explozibili, in special de pulbere, de care depind producatorii din intreaga industrie a armelor. Dar au existat putine discutii detaliate despre sistemele care ar trebui sa primeasca prioritate sau despre cum ar putea fi crescuta oferta de pulbere in ansamblu.
„Am sugerat-o”, a spus domnul Johansson, „dar inca nu s-a intamplat”.
Discutiile au loc intr-un moment in care rezistenta lanturilor de aprovizionare indepartate de toate tipurile este reexaminata. Sunt inca proaspete amintirile despre intreruperile fluxului de gaze naturale si cereale rezultate in urma razboiului din Ucraina, ca sa nu mai vorbim de restantele grave in productia si livrarea de bunuri si materiale cauzate de pandemia de Covid.
Marea tendinta acum, a spus Michael Hoglund, seful departamentului de lupta la sol in zona de afaceri la Saab, este de a aduce lanturile de aprovizionare mai aproape de casa si de a crea copii de siguranta de incredere. „Nu mai cumparam cel mai ieftin”, a spus el. „Platim o taxa pentru a ne simti mai in siguranta.”
Coordonarea proviziilor este doar un element. Obtinerea unui amestec de sisteme de arme, practici si tehnologii diferite pentru a functiona fara probleme in concert a fost intotdeauna o provocare. NATO a stabilit standarde astfel incat diferitele sisteme sa fie compatibile – ceea ce este cunoscut sub numele de interoperabilitate.
Practica, totusi, poate fi mai putin decat armonioasa.
Analiza anuala a Agentiei Europene de Aparare de anul trecut a constatat ca doar 18% din investitiile in aparare sunt realizate impreuna, jumatate din suma vizata. „Gradul de cooperare dintre armatele noastre este foarte scazut”, a declarat la acea vreme Josep Borrell, principalul diplomat al Uniunii Europene.
Suedia este pe punctul de a adera la NATO, dar a mai colaborat cu alianta militara, iar Saab, care produce o serie de sisteme de arme, inclusiv avionul de lupta Gripen, vinde in zeci de tari din intreaga lume.
Managerii de acolo au vazut unele dintre provocarile pentru coordonare de aproape, in moduri mari si mici.
„Intregul sistem din fiecare armata este construit intr-un mod special”, a spus Gorgen Johansson, care supravegheaza operatiunea Karlskoga. (Nu are nicio legatura cu directorul executiv.) In spatele lui statea un tub verde gol folosit pentru a lansa racheta antitanc NLAW, lansata de umar, a lui Saab. A fost semnat de fostul ministru al apararii al Ucrainei si a fost returnat producatorului sau ca semn de apreciere.
Unii clienti, a spus el, vor doua lansatoare ambalate intr-o singura cutie, altul vrea patru sau sase, pentru ca au cumparat vehicule si echipamente care pot tine un numar diferit de lansatoare.
Dl. Johansson a spus ca pana de curand, a fost imposibil sa-i convingi pe jucatori sa vorbeasca chiar despre standardizarea unde erau pozitionate etichetele sau ce culoare ar trebui sa fie.
Raman probleme mai mari. Dupa incheierea Razboiului Rece, a existat o consolidare enorma a companiilor de aparare pe masura ce cheltuielile militare s-au redus. Totusi, la fel ca diferitele marci de cereale, exista o gama larga de sisteme de arme majore. Europa are 27 de tipuri diferite de obuziere, 20 de tipuri de avioane de lupta si 26 de tipuri de distrugatoare si fregate, potrivit unei analize.
In construirea unei forte de lupta unificate, Europa trebuie sa echilibreze concurenta, care poate duce la imbunatatiri si inovare, cu nevoia de a elimina risipa si de a eficientiza operatiunile, prin comandarea sau chiar proiectarea de arme in comun.
La baza expansiunii militare o data la o generatie se afla faptul ca continentul este inca dependent in primul rand de Statele Unite pentru siguranta sa. Plangerile presedintelui Trump din 2018 privind cheltuielile insuficiente in Europa si amenintarile voalate de retragere din NATO au zguduit profund regiunea.
Coordonarea, totusi, se confrunta cu mai multe obstacole incorporate. Dupa cum a concluzionat raportul centrului, integrarea apararii europene „va fi un proces laborios lent si un efort generational”.
Guvernele aduc deja milioane sau miliarde de dolari catre aparare si, fireste, fiecare vrea sa-si sustina propriile industrii si lucratori.
Si oricare ar fi nevoile generale de aparare ale Europei, prima prioritate a fiecarei natiuni este protejarea granitelor. Exista o incredere limitata chiar si intre membrii aliantei.
„Credem ca suntem prieteni”, a spus Gorgen Johansson in Karlskoga. Dar el a remarcat ca, in timpul pandemiei, cand a existat o lipsa de ventilatoare, Germania, care avea un surplus, a incetat sa le furnizeze Suediei, Italiei si altor tari care aveau nevoie.
„Discutiile au inceput”, a spus domnul Johansson despre eforturile de imbunatatire a coordonarii. „Cred ca va merge repede? Nu.”
Patricia Cohen este corespondent pentru economie globala cu sediul la Londra. De cand s-a alaturat The Times in 1997, ea a scris si despre teatru, carti si idei. Ea este autoarea cartii „In prim-planul nostru: istoria fascinanta si viitorul promitator al evului mediu”. Mai multe despre Patricia Cohen
