In “cabinetul de curiozitati literare” al marelui prozator britanic Julian Barnes, ultima reusita este “Nimicul de temut”, un fals tratat de tanatologie in care autorul amesteca un insectar de instantanee ale mortii cu (pseudo)autobiografia cruda, marcata de accente comice si de o tandrete bine ascunsa de stilul sec si rece care imprumuta din rigor mortis-ul subiectului insusi. Cartea „Nimicul de temut” de Julian Barnes poate fi cumparata de pe site-ul buybooks.ro la preturi speciale.
O carte inclasabila. Incomoda? Putin spus. Necesara? Si da, si nu, adica nu mai mult decat orice alta opera literara.
La doi ani de la cel mai bine vandut roman, Julian Barnes ne ofera o memorie despre mortalitate care atinge credinta, stiinta si familia, precum si o serie bogata de figuri exemplare care de-a lungul secolelor s-au confruntat cu aceleasi intrebari pe care le pune acum despre cel mai de baza fapt de viata: disparitia sa inevitabila.
Daca frica de moarte este „cel mai rational lucru din lume”, cum se lupta cu ea? Un ateu la douazeci, un agnostic la saizeci, Barnes analizeaza diferitele argumente pentru si impotriva si cu Dumnezeu si la linia de sange al carui arhivar, in urma mortii parintilor sai, a devenit – un alt taram al misterului, in care un sertar de memento si propriile sale amintiri (ca sa nu mai vorbim de cele ale fratelui sau filosof) adesea nu reusesc sa se conecteze. Exista si alti stramosi: scriitorii – „cei mai multi morti si foarte multi dintre ei francezi” – care sunt tovarasii sai zilnici, suplimentati de compozitori si teologi si oameni de stiinta ale caror explorari similare sunt tesute in acest cont cu o largime emotionanta de intelect si de fericire a spiritului.
Cumplita? Da, dar justa. Timor mortis-ul este angoasa care il macina pe Julian Barnes inca de la varsta adolescentei, cand a simtit pentru prima data “le reveil mortel”, “desteptarea intru moarte”. In absenta lui Dumnezeu, in care Julian Barnes nu crede, dar caruia ii simte lipsa, Moartea este argumentul suprem. Singura forta care i se poate opune este Ratiunea, iar arma ei cea mai potrivita e Memoria. Caci, nu atat de moarte se teme Barnes, cat de degradarea mentala care reprezinta “anticamera mortii” si de uitare, constient de faptul ca pana la urma cartile sale vor avea un ultim cititor.
Fratii Barnes, scriitorul obsedat de moarte si filosoful cu o aplecare exotica spre vestimentatia secolului al XVIII-lea, nu sunt cei mai excentrici exponenti ai mult prea umanei familii Barnes si nici ai cartii, fiind intrecuti adesea de fratii spirituali ai autorului, scriitorii sau compozitorii la “masa cu lamai” a caror moarte era vesnic cel mai proaspat plat du jour.
S-a vindecat Julian Barnes de spaima mortii scriind aceasta carte? Sigur nu. Dar ea trebuie privita ca o terapie prin expunere si o incercare de exorcizare a demonilor. O carte test de anduranta, care se citeste cu sincope, cu abandonuri si reveniri, dar o carte eleganta si admirabil scrisa.
Daca are un defect, acela este faptul ca nu lumineaza cu nimic viata: concentrarea obsesiva asupra ideii de sfarsit, anticiparea lui prin istoriile tuturor scriitorilor sau compozitorilor mari, care s-au temut si au sfarsit exact asa cum nu si-au dorit, devine asemenea unuia dintre acele albume de altadata, in care contemplai – cu sau fara frison, dar cu certa si bizara curiozitate – fotografiile mortilor.