Nicolas si-a aprins o tigara si apoi si-a trecut mana prin par lasand in urma gestului o claie asemanatoare cu flacara atatata de vatrai, in soba. 

Statea picior peste picior pe canapeaua din atelierul sau din zona bulevardului Dacia, atent sa nu calce peste colaje de vopseluri si materiale asternute pe jos. Parea ca de-abia s-a trezit din somn. De fapt “m-am trezit de mult, a trebuit sa dau toate fetele afara din atelier ca sa pot lucra”, spune zambind si eliberand fumul de tigara prin coltul gurii.

“Am avut timp chiar sa ajung si pe stadionul Dinamo. Ma duc acolo si ma energizez doar uitandu-ma la cei care fac antrenamente… aura dinamovistilor”, continua Nicolas cu un accent frantuzesc amestecat printre cuvinte specifice unui vocabular roman academic, invatat, zice el, de la oameni mai in varsta. “Asa incep majoritatea diminetilor mele…”

Nicolas Dornescaux-Veron a venit in Romania de aproximativ 8 luni, sa picteze, sa fotografizeze capitala si sa traiasca alta viata decat cea pariziana. La Paris a fost jurist pentru companii multinationale, iar in Bucuresti s-a inscris la un master, la Facultatea de Arte din Bucuresti (UNARTE), la clasa de fotografie a lui Iosif Kiraly. In noul sau oras, Nicolas s-a dedicat mai mult panzelor, culorilor si fotografiei decat stiintelor exacte. Este cum s-ar spune, un renascentist, specializat in mai multe domenii. Merge des chiar si la Clubul de table, in Dumbrava Rosie, unde discuta despre politica si despre alte probleme economice. “Nu stiu daca sunt inca un artist, eu as spune mai mult ca acum am o activitate in domeniul asta, desi multi artisti in arta contemporana nu se definesc asa. Ca orice persoana am mai multe sau mai putine preocupari estetice, politice sau filozofice. In orice caz si arta e un lucru pe care incerc sa-l fac cat mai bine.”

Relatia lui Nicolas cu Romania a inceput inainte de anul trecut, de fapt dintotdeauna, doar ca acum el vede orasul cu alti ochi. “Eu vin de mic in Romania unde am amintiri minunate cu bunica mea, mergeam vara la Bran si la manastiri in Moldova. Dupa ’89, veneam si cu ai mei si imi petreceam vacantele de vara la mare, la tanti Aurica in 2 mai. Placa mea de windsurf e in continuare la ea, ma asteapta sa o iau la vara. Totusi nu stiu daca o sa ma duc pentru ca am auzit ca s-au schimbat multe si pe acolo. Apropo de schimbari, cea mai recenta «trauma» pe care am avut-o, in Bucuresti de data asta, este «rapirea» lupoaicei din Piata Romana si «evaporarea» sticlei de Coca-Cola de pe blocul de vizavi. Nu inteleg de ce le-au scos.”

Nicolas considera ca nu e un “artist desprins de societate”. “Pentru mine faptul ca sunt in Romania reprezinta o experienta importanta. De exemplu, pe langa arta, am fost interesat sa aflu, ca jurist de formare si ca cetatean, cum se petrec aici alegerile si am fost atent la stilurile oratorice ale politicienilor, foarte diferite de Franta, sa spunem. As putea sa fac cateva analogii intre politica romaneasca si cartea pe care o am pe noptiera, «Republica» lui Platon.”

Revenind la arta, observatiile lui Nicolas se extind si la zona artistica urbana, din Bucuresti. “Imi plac Ciubi (Pisica Patrata) si altii care redecoreaza orasul la fel ca in toate marile capitale, doar ca pastrandu-si o identitate anume – arta de genul acesta colora peretii cladirilor din New York in anii ’70, in Romania a ajuns mai tarziu si a ridicat alte probleme, aici e mai mult vorba de gest in sine, diferit de latura politica initiala din State.” Stilul graffiti si nume ca PCP-no 6 (Old school graffiti realizat de grupul Paris City Painters) sunt o sursa de inspiratie si pentru lucrarile lui Nicolas, alaturi de lucrari din arta moderna semnate de Modigliani, Brancusi si artistii suprarealisti sau opere din arta contemporana ce apartin lui Fabrice Hyber si Cai Guo Qiang. “Iar din plimbarile mele la Luvru am invatat sa apreciez clasicii ca Rembrandt, Caravaggio, Fra Angelico sau Georges La Tour, pentru tehnicile lor de clar obscur.”

Poate cu gandul la o plimbare prin gradinile Tuilleries, din preajma Luvrului, artistul si-a mai aprins o tigara si a propus o plimbare prin Gradina Icoanei. “Primavara e placut sa faci fotografii prin oras, am aparatul cu mine aproape tot timpul. Imi place sa ma plimb in zona Gradina Icoanei si in Piata Spaniei, pentru arhitectura si vegetatie. Ma intereseaza si viata culturala din Bucuresti, ma duc la teatrul La Scena, vizitez galerii sau muzee precum Galeria 26 din casa lui Ota, galeria Piliuta de pe Calea Victoriei 208, MNAC sau ICR. Toate astea fac parte din lucrurile care ma inspira in Bucuresti si-mi dau avant pentru activitatea personala.”

Artistul a avut anul trecut, la galeria Caminul Artei si o expozitie foto, de grup, unde a expus poze ce arata Bucurestiul vazut prin ochii sai obisnuiti mai mult cu luminile Parisului decat cu panourile publicitare din centrul capitalei.

Dupa o plimbare lunga prin zona familiara lui Nicolas, Dacia, am propus sa luam pranzul in Centrul Vechi. “Mi- e un pic teama sa ma duc in zona Lipscani, mi se pare ca are tendinta de a deveni un fel de mall exterior. Desi, daca stau sa ma gandesc, imi iau curajul din cand si merg acolo sa-mi iau panze si culori. Recent am redescoperit si locuri de petrecere precum Club A si Comandantul, pentru ca a trebuit sa ma ocup de un amic newyorkez, retinut in Bucuresti de eruptia vulcanului Eyjafjallajokull.”

Oricum propunerea a fost refuzata pentru ca Nicolas trebuia sa se intoarca in atelier, e lucru stiut ca artistii sar peste mese mai ales cand ii loveste inspiratia.