Nu costa 10 milioane de euro, ci doar 1,5 milioane. Si are doar 2.500 metri patrati, adica jumatate din actuala suprafata unde lucreaza angajatii Consiliului Judetean. Constantin Simirad, presedintele CJ Iasi, a ametit de tot cifrele legate de sediul pe care vrea sa-l construiasca in Copou.
In ultima zi a lunii februarie, consilierii judeteni PSD si PNL au aprobat alocarea a peste 500.000 de euro pentru studiile tehnico-economice necesare construirii noului sediu al institutiei. Valoarea investitiei a fost estimata la 8,2 milioane de euro fara TVA.
Acum, presedintele Consiliului Judetean a ametit de tot cifrele legate de noul sediu. „Proiectul de hotarire este dat de Manciu (Mihail Manciu, seful directiei tehnice din CJ – n.red.). E suma data gresit acolo pentru ca am eu o problema cu el“, pretinde Constantin Simirad, citat de Ziarul de Iasi.
Acesta spune ca, de fapt, noul sediu ar costa doar 1,5 milioane de euro si ar avea doar 2.500 de metri patrati.
In prezent, Consiliul Judetean isi desfasoara activitatea in birouri intinse pe 5.000 de metri patrati. Iar motivul invocat de Simirad pentru construirea noului sediu este tocmai lipsa de spatiu actuala! Iar daca noul sediu va costa 1,5 milioane de euro, inseamna ca proiectarea, pentru care s-au alocat deja 500.000 de euro, valoreaza cit o treime din sediu!
Costul estimat de 10 milioane euro pentru sediu a fost redus in declaratiile lui Simirad la doar 1,5 milioane de euro.
„Sediul ar trebui sa aiba 2.500 de metri patrati. Acum costa 600 de euro un metru patrat. Faceti calculele si vedeti cit iese”, a declarat Simirad, fara a include insa dotarea noului sediu.
Un sediu cu probleme
Constantin Simirad, ales presedinte la Consiliul Judetean Iasi in vara lui 2008, s-a remarcat pina acum doar prin initiative controversate. Si-a remobilat si redecorat biroul, si-a amenajat o toaleta moderna, cu dus inclus, a pus termopane in cladire, apoi si-a dorit un sediu nou.
Cladirea ar urma sa fie construita in Copou, pe strada M. Costachescu nr. 6, linga sediul Apa Vital SA (fosta RAJAC).
Valoarea estimata a investitiei, potrivit documentatiei oficiale a Consiliului Judetean: 8,2 milioane de euro plus TVA. Consilierii judeteni PSD si PNL au votat, in sedinta din 27 februarie 2009, alocarea unei prime transe de bani, de 500.000 de euro, pentru studiile tehnico-economice necesare noului sediu.
In replica, consilierii PD-L au votat impotriva, iar deputatul PD-L Marius Spinu a initiat o campanie publica de stringere de semnaturi impotriva “mausoleului” lui Simirad.