Autodidact, Ion Birladeanu produce unul dintre primele exemple de arta pop din Romania. Un om care traia “la marginea lumii”, dar care poate scrie o pagina din istoria artei romanesti, a fost recuperat de catre Dan Popescu, managerul Galeriei H’art. Cristiana Radu a stat de vorba atat cu acesta, cat si cu cel care l-a adus in lumina scenei artistice.

Cand ati inceput colajele?

Pai… dupa ce am scapat din inchisoare, pentru ca am lucrat ca particular in 1953, si nu era voie. Eu sunt nascut la 24 martie 1946. Eram mic copil cand mi-a venit o idee, cred ca nu eram nici in clasa a doua – am luat un ziar si am copiat un om in profil. Nu aveam nici 10 ani, cand copiam hartile geografice ale Romaniei, si luam nota 10. D-na Trifan, o invatatoare in varsta, ma dadea si de exemplu in clasa. Am inceput sa fac apoi desene la scara, cum ar fi portretul meu cu cravata cu dungi de cand aveam 24 de ani. Am mai facut cosuri de papura; sau niste masti din carton, lipite cu faina de grau, ca nu era aracet ca acum. La profesionala am intalnit un consatean care facea desene la scara, cu patratele; in scurt timp, l-am ajuns din urma. Cea mai reusita lucrare am facut-o la Galati, cand eram la combinat. L-am reprodus pe Stefan cel Mare, de pe urma s-au fotografiat oamenii cu el. Am cumparat un bloc de desen, si am lipit foile, vreo 20 de pagini, cam cum se pune tabla pe casa. Sabia am facut-o cu foita de tigari.

De ce le lucrati?

Mi-a placut arta intotdeauna. Pe mine asta ma linisteste. M-au enervat gunoaiele, alte munci. Si mai ales prostii.

Unde le-ati tinut?

Le-am tinut in niste valize, intr-un dulap prafuit ca dracu, afara. Am multe reproduceri frumoase si la tara. Mai am niste lucrari pe care mi le-a confiscat Militia Vaslui, atunci cand am fost anchetat inainte de 79 . Tatal meu a fost cu CAP-ul, cu colectivizarea, cu care eu nu am fost de acord niciodata. Eu m-am educat singur pe mine.

Le-ati aratat vreodata si artistilor?

Am intalnit si artisti. Le placea in general ce faceam. Ne vedeam cu Petraschevici, cu Mihai Stanescu… Erau multi, nu-i stiu dupa nume.

V-ati gandit ca o sa aveti expozitie personala?

Niciodata. Eu voiam sa ajung la Catavencu.

Ce veti face cu ele?

Sa le vand, nu ma intereseaza Dar m-am gandit – o sa mor ca un prost, si nu o sa stie nimeni de ele. Intr-o zi m-am hotarat brusc, le-am incarcat intr-un carut si le-am adus. Ca am vreo 800. Nici nu s-a asteptat, domnu’ Dan.

Si cum a fost la vernisaj?

Eu am fost foarte bucuros. Mi-a placut foarte mult. Parca eram profesor, iar oamenii erau elevi si ascultau cum le predau lectia.

Ce ati lucrat inainte de ‘89?

Am lucrat la biserici 6 ani, la cimitir vreo 3-4 ani, unde am sapat mai ales pentru cavouri. Am pictat si o biserica, am carat la depozit fiare, hartii, neferoase, pe urma am lucrat la gropi, am scris litere in relief, pentru firma. Am pus fotografii pe cruci, am lucrat in port, la padure, la CAP-uri, la cules sfecla furajera… Am lucrat si pe vaporul Libertatea, apoi la SIDEX, aproape un an, la chesoane. Am invatat scoala de zidar… Casa republicii in realitate nu-i asa frumoasa. E un mastodont de beton. Si mai sunt bagati si oameni prin el. Era un plutonier major, care cand se turna betonul, l-a luat de picioare pe unul, dintr-un batalion disciplinar, si l-a aruncat direct in beton. A venit “piticul”, nu vorbea el mult, a facut cu mainile asa – ca nu i-a placut zidul ala, sa-l darame. Au dat cu picamerele si l-au gasit pe ala in zid… multe s-au intamplat acolo.Pe atunci faceam multe caricaturi, prin carciumi, la oameni beti, luam o bere de forma, si apoi fiecare imi dadea cate o bere. La Cotroceni, lucram 12, 14 ore… si m-a invatat un poet, din grupul lui Paul Goma, daca vrei sa lucrezi 8 ore, du-te la psihiatru cu un pachet de Kent, si chiar asa am facut. Mi-am scos certificat de nebun. Lucram la pietrarie, la taiat marmura, ne punea sa muncim cate 12 ore.