„Un interes fundamental”, „principiul esential pe care se bazeaza relatiile Chinei cu alte tari”, „fundamentul politic”, asa descrie Beijingul importanta „One China”. Descris ca un „principiu” de guvernul chinez si ca o „politica” de catre SUA si interpretat in moduri diferite de catre cele doua guverne, SUA l-au respectat neschimbat in ultimele patru decenii si indiferent de ideologia administratiilor succesive.
Acum, presedintele ales, Donald Trump, ameninta ca nu va mai accepta acest lucru, lucru despre care Beijingul avertizeaza ca ar afecta serios relatia bilaterala.
Ce este One China?
Este recunoasterea faptului ca exista o singura tara in lume numita China, iar reprezentantul acesteia este Guvernul Beijingului. Statele Unite si restul tarilor care il accepta mentin relatii diplomatice cu Beijingul si nu cu Taiwanul, pe care China il considera parte integranta a teritoriului sau.
Este una dintre principalele baze ale politicii externe a Chinei, o tara care a experimentat in mod traumatic pierderea teritoriului de catre puterile straine in timpul „secolului sau de oprobiu”, intre mijlocul secolului al XIX-lea si 1949.
Care este originea One China?
In 1949, fortele comuniste ale lui Mao Zedong s-au impus in razboiul civil chinez. Invinsi, nationalistii presedintelui Chiang Kai-shek si-au cautat refugiu pe insula Taiwan, unde si-au stabilit propriul guvern, pe care l-au numit Republica Chineza. La Beijing, invingatorii au proclamat Republica Populara Chineza. Fiecare parte a pretins ca reprezinta toata China si ca este adevaratul sau guvern.
Diferentele ideologice dintre cele doua mari puteri comuniste, China si Uniunea Sovietica, au creat un spatiu de apropiere intre Beijing si Washington in timpul presedintiei lui Richard Nixon. Un demers care s-a consolidat odata cu restabilirea relatiilor in 1972. In 1979, Statele Unite au incetat sa mentina relatii diplomatice cu Taiwan, pas pe care l-au urmat majoritatea natiunilor.
Ce consecinte a avut pentru Taiwan?
In prezent, Taiwanul intretine relatii diplomatice doar cu 22 de state, majoritatea din Africa si America Latina. Dar multi altii, in frunte cu Statele Unite, se bucura de relatii amicale informale.
Pentru Washington, „O singura China” si cele trei comunicate comune semnate cu Beijingul sunt completate de Legea sa din 1979 privind relatiile cu Taiwan, care ii permite sa vanda arme insulei. Dupa cum a declarat fostul secretar de stat adjunct James Kelly la o audiere in Parlament in aprilie 2004, Statele Unite „promoveaza o relatie bilaterala puternica intre SUA si RPC si o relatie neoficiala puternica intre SUA si Taiwan”.
Care este politica SUA pentru relatiile chino-taiwaneze?
SUA vorbeste despre „politica unei singure Chine” si evita termenul „principiul unei singure Chine”, preferat de Beijing. Politica SUA considera ca situatia Taiwanului este „nedeterminata”: nu recunoaste suveranitatea Chinei sau independenta insulei. Dupa cum a explicat Kelly in 2004, „SUA nu sprijina independenta Taiwanului sau miscarile unilaterale care ar putea schimba status quo-ul asa cum il definim noi. Pentru Beijing, asta inseamna sa nu folosesti sau sa ameninte cu folosirea fortei impotriva Taiwanului. Pentru Taipei, inseamna sa exerciti prudenta in gestionarea tuturor aspectelor relatiilor dintre stramtoare. Pentru ambele parti, inseamna ca nu exista declaratii sau acte care ar putea modifica unilateral statutul Taiwanului”.
„Statele Unite vor continua sa vanda Taiwanului echipament militar defensiv corespunzator, in conformitate cu Legea relatiilor cu Taiwan”. „Si privind cu mare ingrijorare utilizarea oricarei forme de forta impotriva Taiwanului, vom mentine capacitatea Statelor Unite de a rezista oricarei utilizari a fortei sau altor forme de constrangere impotriva Taiwanului”.
Cum a reactionat Taiwan la declaratiile lui Trump?
Niciunul dintre principalele organisme guvernamentale din Taiwan nu a comentat inca comentariile controversate ale lui Trump. Presedintele Tsai, care a avut mai multe intalniri – unele in privat – cu autoritatile americane in ultimele zile, s-a intalnit astazi cu Matthew J. Matthews, un inalt oficial al Departamentului de Stat al SUA, pentru a face schimb de opinii cu privire la modul de „aprofundare a relatiei relatia economica si comerciala dintre Statele Unite si Taiwan”, relateaza Daniel Garcia Gonzalez din Taipei.
Ce se poate intampla de acum?
China nu va accepta niciodata o recunoastere a independentei Taiwanului. Potrivit lui Cheung Liu Wai, expert in relatii internationale la Universitatea Baptista din Hong Kong, dupa investirea lui Trump din 20 ianuarie, presedintele ales poate reactiona in doua moduri. „El poate sa ramana la ceea ce a spus si sa incerce sa se tocmeasca cu China, ceea ce ar putea pune relatia chino-americana intr-un impas. Sau poate realiza ca relatiile dintre SUA si China nu sunt atat de usoare pe cat crede el si, dupa ce va vedea consecintele, atitudinea sa se poate schimba.
SUA nu vor sa rupa „statu quo”-ul
Pe hartie, Statele Unite au fost ambigue cu privire la statutul politic al teritoriilor de pe ambele parti ale stramtorii Taiwan. Asa s-a intamplat inca de la primele abordari la Beijing in 1971, sub presedintia Nixon. Acel contact dintre Washington si Beijing a condus la o declaratie a ambelor administratii la Shanghai, in 1972, cu cateva puncte de acord dincolo de recunoasterea problemei taiwaneze ca o problema esentiala in relatiile dintre cele doua tari.
China a respins categoric (si inca o face) existenta „o Chinei cu doua guverne” si a sustinut ca „eliberarea” Taiwanului a fost o chestiune de politica interna in care nicio alta tara nu ar trebui sa se amestece. A fost sustinuta retragerea progresiva a prezentei militare americane pe insula. SUA au fost de acord, s-au alaturat tezei unei singure Chine si au cerut o solutionare pasnica a conflictului dintre Beijing si Taipei.
Cel mai remarcabil moment istoric al relatiilor SUA cu cele doua guverne chineze a avut loc in ianuarie 1979, sub mandatul lui Jimmy Carter. SUA recunosc in cele din urma guvernul comunist de la Beijing ca unic reprezentant legal al Chinei, dar isi rezerva dreptul de a mentine relatii culturale si comerciale neoficiale cu „oamenii din Taiwan”.
La scurt timp dupa, in aprilie, aceasta rezerva prinde contur in Congresul SUA, care aproba Legea relatiilor cu Taiwan. Norma inlocuieste, de facto, stabilirea unor relatii diplomatice oficiale imposibile cu Taipei. Orice incercare de rezolvare militara a conflictului este cenzurata, dar SUA i se acorda dreptul de a interveni daca este necesar. In practica, legea deschide portile furnizarii de arme „defensive” a insulei. Aceasta vanzare de arme este tocmai una dintre problemele cele mai criticate de comunistii chinezi.
Ronald Reagan lanseaza, in 1982, „sase garantii” ale sale privind relatiile bilaterale cu Beijing si Taipei: el afirma ca vanzarea de arme catre Taiwan nu are termen limita, subliniaza ca tara sa nu va media intre cele doua guverne chineze si nici nu va revizui. Legea din 1979 Nici pozitia oficiala cu privire la suveranitatea Republicii Populare asupra Chinei pe insula nu se schimba. In plus, Reagan afirma ca Statele Unite nu vor forta Taipei sub nicio forma sa se aseze pentru a negocia cu guvernul de la Beijing.
Deja in anii 1990, blocada politica a tentativelor de independenta ale Taiwanului a alternat cu actiunile militare ale SUA in zona. Clinton desfasoara doua portavioane in apropierea coastelor in criza din perioada 1995-1996. George W. Bush a facut acelasi lucru in 2008, cand Taipei a sustinut referendumuri privind independenta care au incins spiritele Beijingului. La acea vreme, Statele Unite au respins independenta Taiwanului si incercarile acestuia de a reveni la statutul de stat membru al ONU, din care fusese expulzata in favoarea Republicii Populare Chineze, in octombrie 1971. Guvernul din Taipei a a cautat de mai multe ori recunoasterea sa de catre Natiunile Unite, sub denumirile de „Republica Chineza (Taiwan)” si „Republica Chinei din Taiwan”.
Dupa aprobarea Legii relatiilor cu Taiwan in 1979, putine au fost vizitele reprezentantilor guvernului american la Taipei. Abia in 1992, reprezentantul comercial al SUA, Carla Hills, a pus piciorul pe fosta insula Formosa. In 1994, a fost facut de Secretarul Transporturilor, care a fost urmat de Secretarul de Energie in 1998 si din nou de Secretarul de Transporturi, in 2000.
