Romania a plasat, saptamana trecuta, pe piata de capital a Statelor Unite, obligatiuni de 1,5 miliarde de dolari, pe 10 ani. Titlurile au purtat un cupon de 6,75%, dar – cu discountul acordat – randamentul s-a situat la 6,875%
Emisiunea aranjata de cele mai mari banci din SUA (Citi), Germania (Deutsche Bank) si Marea Britanie (HSBC) a fost suprasubscrisa, cererea de bonduri totalizand 7 miliarde de dolari. Fitch i-a acordat emisiunii ratingul tarii – BBB minus -, cu precizarea ca acest calificativ, alaturi de cel al Moody’s (Baa3), este unul investitional, doar ratingul atribuit de Standard & Poor’s – BB plus -, fiind inclus in categoria nerecomandata investitiilor.
De ce nu s-au luat bani de la FMI la jumatate de pret?
Iata o insiruire de evenimente si cifre care constituie rezultatul povestii de succes a Romaniei, dupa cum a denumit-o secretarul de stat in Ministerul Finantelor Publice (MFP), Bogdan Dragoi. Dar cum respectiva poveste era inca prea putin cunoscuta, statul roman nu s-a grabit sa lanseze o emisiune de obligatiuni pe piata americana, a subliniat oficialul. Am asteptat ca tensiunile sa se estompeze, si pentru ca piata europeana era “inchisa” am apelat la Lumea Noua.
Problema este insa ca si polonezii au imprumutat de pe aceeasi piata si probabil ca povestea lor e mai de succes din moment ce au luat bani, pe zece ani, la randamente in scadere: 4,9%. La noi, costul s-a majorat de la 5,29% – la cat au imprumutat Finantele 1,5 miliarde pe cinci ani prin programul MTN in iunie – la 7%.
De ce n-a apelat Romania la sumele aferente acordului preventiv cu FMI, de unde se putea finanta la jumatate de pret? Sau de ce n-am asteptat pana la sfarsitul lunii februarie cand piata de euroobligatiuni ar fi trecut de la seceta la inundatie, dupa ce Banca Centrala Europeana (BCE) injecta 1.000 de miliarde de euro – facilitatea de imprumut pe termen lung oferita bancilor?
Probabil pentru ca piata americana era singura deschisa “bilateral”, iar de la FMI nu se puteau lua bani deoarece acolo trebuie returnati. Cu alte cuvinte, atunci cand Romania se afla in imposibilitatea de a genera o crestere economica de 8,3% anual – pentru a putea colecta veniturile bugetare necesare achitarii creditelor contractate de la organismele financiare internationale -, singura posibilitate ramane refinantarea datoriei institutionale cu ajutorul pietei private de capital.
Romania se finanteaza mai ieftin in lei decat in dolari
In ciuda “marketingului” Finantelor si a povestii de succes, controversele raman. In primul rand, de ce ne finantam in alta moneda decat euro, daca avem ca obiectiv adoptarea monedei unice europene in anul 2015?
Pentru a nu ne confrunta cu riscul valutar e bine sa ne imprumutam in lei sau in euro, avand in vedere ca cea mai mare parte a perioadei pana la scadenta a unui imprumut pe zece ani se deruleaza in interiorul zonei euro. Dolarul este o moneda cu potential de apreciere.
De altfel, Morgan Stanley tocmai si-a modificat previziunea de depreciere a euro pana la un nivel de 1,15 dolari (fara a exclude chiar 1,12) ca urmare a deciziei BCE de a “inunda” piata cu 1.000 de miliarde.
Daca pe langa dobanda de 7% se adauga si o probabila intarire – de la 1,3 la 1,15 dolari/euro -, costul se dubleaza. Iata explicatia pentru care au fost investitorii entuziasmati de obligatiunile romanesti si de ce au supralicitat pana la 7 miliarde de dolari.
Dar nedumeriri exista nu numai in legatura cu titlurile lansate pe pietele din strainatate, ci si cu acelea emise pe piata romaneasca. Daca Romania plateste 7% la bondurile in dolari, cum de se poate finanta, in lei, pe piata interna, sub acest pret? Care dobanda de politica monetara e mai redusa, cea a bancii centrale a Statelor Unite – Fed – ori a BNR?!
Mai mult, desi randamentul titlurilor pe piata externa se majoreaza, cel al certificatelor de trezorerie emise in interior se micsoreaza, in ciuda faptului ca bancile comerciale platesc dobanzi in crestere pentru a atrage resurse. La cele spuse pana acum se mai poate adauga faptul ca, desi prospectele initiale de emisiune au totalizat 4,5 miliarde de lei, in ianuarie 2012, Trezoreria Statului a imprumutat peste 9 miliarde.
Pe piata americana un astfel de lucru ar fi fost “taxat” printr-o majorare a randamentelor – in paralel cu riscul – si ca dovada Finantele au imprumutat 1,5 miliarde, cu toate ca aveau la dispozitie 7. La noi, in Romania, se poate insa sa iei mai multi bani la pret mai mic. Desi bancile platesc 8% pentru depozite atrase pe 2-3 luni, ele isi plaseaza banii la Trezorerie cu 6% pe 6 luni si 6,25% pe un an.
Cresterea economica se extrage din nivelul de trai
Seful misiunii FMI, Jeffrey Franks, avertiza la inceputul saptamanii precedente ca banca centrala n-ar fi trebuit sa reduca in doua randuri dobanda-cheie (de la 6,25% la 6% in noiembrie 2011 si de la 6% la 5,75% in ianuarie 2012). Asta n-a oprit insa Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei sa opereze un al treilea “cut” imediat dupa avertismentul consultantului de la Fond, pana la 5,5%.
Un fost ministru de finante pare sa fi dezvaluit spre ce nivel se indreapta dobanda de politica monetara. Sebastian Vladescu a spus ca dobanda-cheie trebuie sa mai scada cu 175 de puncte de baza ca sa se obtina crestere economica. Pentru asta insa e necesar ca bancile sa acorde credite companiilor si populatiei. Daca ele finanteaza insa preponderent statul – si o fac in pierdere -, de unde sa mai aiba bani pentru credit neguvernamental?!
Haideti sa vedem totusi cum obtin guvernantii crestere economica. Dobanzile la imprumuturile populatiei sunt de 4-7 ori mai mari decat dobanda-cheie, iar cele de la creditele companiilor de doua-trei ori. O reducere cu un trei sferturi de procent a dobanzii – in trei reprize – nu are cum sa influenteze semnificativ pretul creditului neguvernamental. Nici macar o scadere pana la 3,75%.
Nu acelasi lucru se poate spune insa despre creditul guvernamental, al carui pret se plaseaza in apropierea dobanzii de politica monetara. Asadar, singura entitate care profita de pe urma micsorarii dobanzii-cheie este statul. Si asta in conditiile in care Standard & Poor’s a retrogradat ratingul suveran, incluzand si creditele in moneda nationala, alaturi de cele in valuta, in categoria investitiilor speculative (junk).
De fapt, S&P n-a facut decat sa consemneze o realitate: riscul suveran nu era corect evaluat, iar subevaluarea sa avea legatura cu arieratele statului si cu faptul ca banca centrala ajuta Trezoreria sa se finanteze netransparent. E imposibil ca riscul de finantare a persoanelor fizice sa se gaseasca la o distanta atat de mare fata de cel al statului. Acesta a fost insa pretul platit de populatie pentru a genera o crestere economica de 2,5% in 2011, majorare a PIB care, practic, se extrage din nivelul de trai.
Si lucrurile nu se opresc aici. In 2012 – in afara de cresterea economica – e necesar sa se mareasca si pensiile si salariile pentru ca altfel actualul partid de guvernamant risca sa nu treaca pragul electoral. Asa se explica de ce scad agresiv dobanzile in ciuda faptului ca suma dintre inflatie (3,14%) si costul de asigurare impotriva riscului de incetare de plati (3,79%) – cu rol de dobanda reala – se plaseaza la 7%, nu la 5,5%.
