UniCredit Tiriac va vinde, incepand de maine, doua carduri exclusiviste sub sigla MasterCard: unul de credit destinat companiilor si unul de debit care va putea fi solicitat doar de clientii de Private Banking. Ambele carduri aduc reduceri la produse si servicii premium, permit accesul in saloanele VIP din aeroporturi si au atasate asigurari de calatorie.

MasterCard Corporate Credit Card este un card de credit premium, embosat, cu chip, cu perioada de gratie, adresat clientilor corporate, cu perioada de gratie de pana la 45 de zile. Suma de rambursat lunar este de minimum 15% din creditul utilizat, la care se adauga dobanzi si comisioane. Limita de creditare este de cel mult 5.000 de euro pe card si de maximum 250.000 de euro pe companie. Limitele zilnice de tranzactionare sunt de 10.000 lei/card pentru utilizarea la bancomat si de 17.000 lei/card pentru tranzactiile efectuate direct cu cardul la comercianti (POS). La acest card, banca percepe un comision de administrare de 90 de euro/an.

“Avem tinte ambitioase pentru acest card (corporate credit card – n.r.), respectiv 10.000 de carduri in trei ani. Nu cred ca sunt prea optimist, pentru ca sunt sigur ca acest produs va fi bine primit de catre clientii nostri”, a afirmat vicepresedintele UniCredit Tiriac care coordoneaza diviziile de corporate si private banking, Marco Esposito. 

MasterCard Platinum Debit Card este un instrument embosat, cu chip, pentru clientii de Private Banking. Limitele de tranzactionare sunt mai mari decat la produsele standard: 20.000 lei/zi, 20 de tranzactii/ zi, atat pentru plata la comercianti, cat si pentru bancomate, cu posibilitatea de modificare la cererea clientului. UniCredit Tiriac si-a propus ca in acest an peste 50% din ceei 1.000 de clienti de Private Banking sa aiba un astfel de instrument de plata. Banca include in categoria Private Banking clientii care au active administrate de institutie cu valori de peste 200.000 de euro. Cardul permite atasarea a cel mult cinci conturi curente. Primele patru sunt in lei, euro, dolari, lire si la cerere se ataseaza si unul in franci elvetieni.

Servicii suplimentare Cele doua carduri ofera protectie impotriva accidentelor de calatorie in strainatate cu consecinte grave. Totodata, detinerea unuia dintre carduri acopera asistenta medicala 24 de ore din 24, pentru calatoriile in strainatate, asigurare “Card Protect” de la Chartis Romania, reduceri la comerciantii parteneri ai UniCredit Tiriac Bank sau MasterCard, prin intermediul unor programe exclusiviste, precum programul Ellite oferit de MasterCard in plan local.

Prin Programul Priority Pass, posesorul cardului are acces gratuit in peste 600 de saloane VIP ale aeroporturilor din intreaga lume. In Romania, accesul este asigurat pentru lounge-urile din Cluj-Napoca si Timisoara. In plus, UniCredit Tiriac Bank ofera acces gratuit in propriul lounge din Aeroportul “Henri Coanda”.