Din 1946, in Italia au existat pana acum un total de 30 de prim-ministri si 67 de echipe guvernamentale: volatilitatea este una dintre cele mai caracteristice trasaturi ale politicii transalpine. Cu aceasta panorama, daca exista o institutie in tara care sa fie sinonima cu impartialitatea, este Presedintia Republicii.

De 75 de ani, Palatul Quirinal gazduieste seful statului italian, cea mai importanta personalitate politica din tara. Pentru a face o idee, in istoria natiunii au existat doar doisprezece presedinti ai Republicii in total, lucru care se explica prin durata mandatului lor, sapte ani: seful statului este independent de partide, de Executiv si legislativ, care in Italia dureaza cinci ani.

Cu privirea spre februarie 2022, cand va trebui numit un nou sef de stat, in Italia se ia in considerare tot mai mult ideea ca Mario Draghi, actualul premier al tarii, ar putea deveni urmatorul presedinte al Republicii. Actualul chirias al Palatului Quirinal, Sergio Mattarella, si-a confirmat in urma cu cateva saptamani decizia de a nu-si reinnoi mandatul, avand in vedere dorinta de a se „odihni” din functie la 79 de ani.

Ultimii presedinti ai Republicii, de exemplu, s-au caracterizat prin a fi septuagenari sau octogenari

Problema numirii Presedintelui Republicii Italiene este intotdeauna o problema sensibila si importanta in tara, printre altele pentru ca este personalitatea politica care are puterea de a numi primii ministri, uneori cu o anumita marja de autonomie, ca in cazul guvernelor tehnice. Este suficient sa ne gandim ca alegerea sefului statului necesita o mare majoritate in Parlament; cerinta necesara, in practica, de a-si exercita functia fara controverse. In aceasta ordine de lucruri, varsta este si ea un factor determinant, in conditiile in care ultimii presedinti ai Republicii, de exemplu, au fost caracterizati ca fiind in varsta de saptezeci sau optzeci de ani. Nu este greu, in acest context, ca candidatii la functia de sef de stat au fost anterior sefi de guvern,

Tinand cont de CV-ul obisnuit al presedintilor, adevarul este ca Mario Draghi, 73 de ani, indeplineste pe deplin cerintele pentru a candida ca atare: economist, profesor universitar, fost presedinte al Bancii Italiei (2006-2011), fost presedinte al Bancii. Europa Centrala (BCE, 2011-2019) si, din februarie, sef al Guvernului. Dar dincolo de cerinte, in prezent Mario Draghi, chiar inainte de a fi numit prim-ministru de Sergio Mattarella, a fost considerat cel mai prestigios politician italian.

Cu siguranta, un element in favoarea lui Draghi este ca este o figura politica foarte apreciata in cadrul clasei politice a tarii: de la stanga la dreapta, de la pro-europeni la suveranisti. Acest climat de consens larg in favoarea figurii lui Mario Draghi in functia de prim-ministru, care a dat nastere la crearea unui Executiv cu o mare majoritate in februarie anul trecut, i-ar putea deschide calea catre Presedintie. Intr-un sondaj recent publicat de cotidianul progresist La Repubblica, Mario Draghi este politicianul preferat de italieni ca urmator sef al statului.

Cu toate acestea, trebuie luati in considerare si alti factori. Liderul Ligii suveraniste, Matteo Salvini, ar sustine numirea lui Draghi pentru a fi noul chirias al Palatului Quirinal. Acest lucru ar putea grabi noile alegeri generale si ar putea aduce seful guvernului italian pe seful suveranistilor transalpini, inca lider in sondaje. Dar ar putea avea o contrapartida: potrivit presei conservatoare precum Il Giornale, detinuta de Silvio Berlusconi -care este si un mare aparator al figurii lui Draghi-, actualul premier este o persoana cu prea multa putere: „Sunt parti. al establishment-ului italian care nu ar saluta o concentrare excesiva a puterii in mainile lui Mario Draghi”.

„Mario Draghi sa fie urmatorul chirias al Palatului Quirinal este cea mai probabila optiune, avand in vedere ca ar fi un candidat natural”, explica Giovanni Piccirilli, profesor de Drept Constitutional la Universitatea LUISS din Roma. Intervievat de Publico, acesta da asigurari ca aceasta optiune „nu apare acum, ci este in pregatire de multa vreme, tocmai de la momentul in care Draghi, in februarie trecut, a fost numit sef al guvernului transalpin”.

Desi exista o problema tehnica: „Nu a existat niciodata un precedent in istoria republicana italiana”, explica Piccirilli, „in care un sef de guvern, inca in functie, a fost numit Presedinte al Republicii”. In trecut „au fost presedinti ai Republicii care, cu mult inainte, fusesera prim-ministri”, ca in cazul lui Francesco Cossiga, care a fost sef al Executivului intre 1979 si 1980 si, ulterior, presedinte al Republicii intre 1985. si 1992. „Au existat chiar si sefi de stat, precum Oscar Luigi Scalfaro in 1992, care au fost alesi in timp ce erau presedinti ai Camerei Deputatilor”. 

Scenarii posibile

Pentru Piccirilli, profesor de Drept Constitutional, sunt trei optiuni in vedere. Primul scenariu concepe ca „Draghi demisioneaza din functia de prim-ministru si ca se formeaza un nou Guvern cu aceeasi majoritate actuala, care il va alege apoi pe Draghi ca noul Presedinte al Republicii in februarie 2022”, moment in care mandatul actualului sef. de stat, Sergio Mattarella. Aceasta optiune „ar necesita un mare acord din partea partidelor”, care astazi o sustin, „si o mare incredere din partea lui Mario Draghi, care ar fi demisionat din functia de prim-ministru pentru a fi ales presedinte al Republicii”. 

In cel de-al doilea scenariu, „Draghi ar ramane prim-ministru, dar cu un minut inainte de a depune juramantul ca noul Presedinte al Republicii, va demisiona din functia de Presedinte al Guvernului”. Toate acestea ar putea fi executate intr-un mod mai suportabil daca ar exista figura vicepresedintelui, care in Italia este optionala, ceea ce in acest caz ar complica lucrurile. Cine i-ar putea succeda lui Draghi ca prim-ministru demisionar, chiar inainte de a deveni noul sef al statului? „In acest caz, ar fi cel mai in varsta ministru”, care este in prezent Renato Brunetta, ministrul administratiei publice si membru al Forza Italia, partidul de centru-dreapta al magnatului si fostului premier Silvio Berlusconi.

In ceea ce priveste aceasta a doua optiune, ministrul Administratiei Publice al actualului Executiv italian, Renato Brunetta; si-a exprimat deja parerea favorabila pentru ca Mario Draghi sa poata fi urmatorul chirias al Palatului Quirinal, asigurand ca numirea sa in functia de sef al statului ar putea genera o „simbioza” intre „presedintia Guvernului si cea a Republicii”. Tradus: cu Draghi la Quirinal, aceasta ar fi o garantie pentru Italia de a continua, din toate punctele de vedere, pe orbita pro-europeana in ciuda ascensiunii suveranistilor.

La fel, ar mai exista si a treia varianta, in care „Draghi ar fi ales Presedinte al Republicii, dar fara a jura noua functie de sef al statului. Apoi Draghi ar demisiona din functia de prim-ministru si Sergio Mattarella, din functia de presedinte iesitor al Republicii. Republica, ar numi noul Executiv”, impotriva caruia Mario Draghi l-ar inlocui pe Sergio Mattarella ca noul sef al statului. In egala masura, explica profesorul Piccirilli, „Cred ca ar fi, fara indoiala, cea mai putin plauzibila optiune”.

Dar dincolo de regulile constitutionale italiene si vorbind doar in termeni politici; exista si posibilitatea ca Draghi sa nu fie succesorul lui Mattarella. Oricat de inalta ar fi pozitia de presedinte al Republicii Italiene si de influenta pe care aceasta o are asupra prim-ministrilor, sefii de guvern sunt cei care au puterea executiva reala de a activa politicile tarii lor. Si este adevarat ca Draghi joaca in prezent un rol foarte influent nu numai in favoarea Italiei, ci si in beneficiul restului Uniunii Europene (UE) in abordarea actualei pandemii de coronavirus. 

Chiar si acesta din urma, la randul sau, ar putea avea o lectura inversa: daca Mario Draghi ar fi vrut si reusi in sfarsit sa prezideze Palatul Quirinal, actiunea sa politica nu s-ar concentra atat de mult pe influenta sa in interiorul Europei; ci tocmai in afirmarea acesteia din urma pentru ca Italia, indiferent de momentul suveranist, sa nu abandoneze niciodata convingerea pro-europeana. Nu este ceva minor, Italia fiind membru fondator al Uniunii Europene.