Să nu subestimăm puterea ascunsă a micului accesoriu, acesta fiind cheia unui business de succes. Pe lângă informațiile de contact, nu este de neglijat nici designul și prezentarea generală a acesteia, căci astfel are capacitatea de a impresiona și a inspira profesionalism.
Chiar dacă pot fi înlocuite de ședințe online, întâlnirile de afaceri față-în-față sunt încă importante, deoarece sunt mai productive, construiesc relații puternice, ajută la creșterea încrederii reciproce și oferă un sentiment de dedicare. Comunicare e mai ușoară în acest mod iar rezultatele sunt pe măsura așteptărilor.
În cadrul unei astfel de adunări nu trebuie să lipsească momentul schimbului cărților de vizită. În acest fel, participanții simt că fac parte dintr-un grup select de persoane serioase, care urmăresc o colaborare benefică de durată.
Reguli privind transmiterea cărților de vizită
În trecut, acestea erau accesibile doar claselor superioare, care au dezvoltat o etichetă strictă cu privire la utilizarea acestora. În zilele noastre majoritatea formalităților au dispărut, dar au rămas câteva reguli de care încă se ține cont:
-
- Se oferă doar cu mâna dreapta, este considerată neadecvată înmânarea cu stânga;
- Nu este indicat să scriem pe ele, să notăm diverse lucruri sau să le modificăm în vreun fel;
- În clipa predării acestea trebuie să se prezinte într-o stare impecabilă, fără colțuri îndoite sau alte deteriorări;
O carte de vizită promovează și ajută la evoluția afacerii tale
Fiecare mic cartonaș dăruit, indiferent de context, înseamnă o nouă ușiță care poate deschide drumul spre noi parteneri sau beneficiari. Primirea unei cărți de vizită este o faptă apreciată, având un efect major asupra persoanei recipiente, obținând încredere în companie, știind că poate lua cu ușurință legătura la nevoie. Acest tip de client este foarte posibil să revină și să devină un consumator fidel, atât timp cât îi sunt atinse așteptările. Astfel de oameni sunt indispensabili pentru orice afacere în vederea supraviețuirii și prosperării.
Alege profesioniști pentru a-ți reprezenta firma
O carte de vizită poate avea un mare impact asupra extinderii activității, precum și a profitului rezultat, prin urmare crearea acesteia necesită atenție. Agrafa Print este echipa de experți care te poate ajuta cu privire la acest aspect.
Schița e deja pregătită, mai ai nevoie doar de imprimare calitativă? Sau poate nu ai nici cea mai vagă idee despre cum să arate? Indiferent de situație, specialiștii noștri îți stau la dispoziție. Pe website poți selecta tipul de carte de vizită, apoi să încarci direct fișierul tău cu designul dorit iar de acolo ne ocupăm noi. Pe de altă parte, dacă nu ești încă hotărât, poți să ne contactezi pentru a ne decide împreună asupra materialului, metodei utilizate și cu privire la aspectul final.
La Agrafa Print ai de unde alege! Aici găsești de la cele mai simple, până la cele mai ”wow” cărți de vizită. Poți opta în vederea imprimării pe o singură parte sau față-verso. De asemenea, sunt disponibile mai multe mărimi. Dacă explorezi puțin site-ul, vei vedea mai multe variante pentru aceste mici accesorii, spre exemplu:
- Din diferite materiale: carton de diferite tipuri, plastic sau metal;
- Realizate prin diverse tehnici: imprimare în relief, decupare cu laser sau cu timbru sec;
- Cu finisaje finale variate: plastifiate, laminate, lăcuite selectiv sau cu canturi colorate.
Cât costă aceste cărți de vizită?
Știm cât poate fi de greu pentru a pune pe picioare o afacere și cunoaștem importanța cărților de vizită, așadar îți punem la dispoziție produse la prețuri avantajoase. Bineînțeles, cu cât vrei mai multe bucăți, cu atât mai mult va scădea prețul pe bucată. În plus, vor apărea și oferte speciale din când în când. Această mică investiție pe care alegi să o faci acum te va răsplăti în viitor.