Istoricul legumiculturii in Romania se suprapune pe istoria civilizatiei in aceste locuri. Un spatiu geografic generos, cu diferite forme de relief si clima temperata, a facut ca geto-dacii sa fie, dupa cum marturisesc diverse izvoare istorice, “superiori tuturor barbarilor si aproape egali cu grecii” (Dio Chrysostomos), din foarte multe puncte de vedere. La vremea respectiva, proprietatea colectiva asupra pamanturilor, de tipul obstei satesti, pamantul bogat al Daciei, dar si faptul ca locuitorii detineau unelte agricole (sape, sapaligi, cosoare, greble etc.) mai mult decat alte popoare, au facut ca baza economiei lor sa fie agricultura. Produceau, mai ales, cereale si vita-de-vie, dar se stiu putine lucruri despre speciile cultivate.

Acestea erau, probabil, cele cunoscute in toata Europa romana, la vremea respectiva – grau, secara, orz, dar si linte, mazare, usturoi, mac, naut, ceapa, usturoi, stevie, salata, menta, busuioc, salvie etc. Cucerirea romana a determinat o dezvoltare a culturilor agricole, in general, si a celor legumicole, in special, avand in vedere ca aproape toate legumele si zarzavaturile cultivate astazi erau cunoscute in Imperiul roman. Romanii erau si mari amatori de ciuperci si de trufe, putandu-se presupune ca si pe teritoriul Daciei se consumau ciuperci, avand in vedere conditiile climatice favorabile cresterii acestora. Bobul, spanacul, loboda, curpenul erau, de asemenea, cunoscute. Despre castravete (din Familia Cucurbitaceae, care cuprinde si dovleacul, dovlecelul, pepenele), desi pare ca a fost adus tot de romani, din India, exista si opinii care sustin ca se cultiva pe largi teritorii in Tracia, dovada fiind faptul ca este o leguma foarte populara si cu traditie la greci, turci si bulgari.

Evul Mediu marcheaza o alta etapa in istoricul legumiculturii in Romania (in Tarile Romane, la momentul respectiv). Dimitrie Cantemir, in “Descrierea Moldovei”, consemneaza ca , in aceasta parte a tarii “Campiile erau laudate pentru rodnicia lor atat de scriitorii vechi, cat si de cei mai noi, pentru ca intreceau cu mult bogatia muntilor”. Asezate intre rauri si protejate de munti, “dadeau hrana tuturora, minunand pe oricine, deoarece, semintele care nu incoltesc in munti din pricina aerului rece – subliniaza carturarul – rodesc atat de frumos pe campii”.

In secolele urmatoare, istoricul legumiculturii in Romania are legatura cu evolutia acestui sector in Europa. In secolul al XVI-lea, de exemplu, spaniolii au adus, din America de Sud (din Peru si Columbia), tomatele, ardeiul si cartoful, care, la inceputul secolului al XIX-lea, au ajuns si la noi.

Istoricul legumiculturii in Romania a fost marcat, in perioada interbelica, de o dezvoltare fara precedent, avand in vedere ca aproape 80% din populatia Romaniei lucra in agricultura, iar, spre sfarsitul acestei epoci, o parte dintre terenurile destinate cultivarii de cereale, au fost transferate legumiculturii. S-a incercat, de asemenea, prin diverse reforme agrare, sa se incurajeze proprietatea individuala taraneasca. Reforma din 1918, orientandu-se dupa tendintele agriculturii din vestul Europei, s-a bazat pe ideea ca ferma mijlocie taraneasca trebuie sa fie motorul agriculturii.

Dupa cel de al Doilea Razboi Mondial, legumicultura, ca toata agricultura romaneasca, a avut de suportat consecintele dramatice ale desfiintarii proprietatii individuale, in favoarea colectivizarii, ale carei efecte sunt si astazi vizibile. Tot ce se realizase prin Reforma agrara din 1921, fiecarei familii taranesti distribuindu-i-se, in medie, patru hectare de pamant, a fost distrus de comunisti, care au ucis satul romanesc, iar pe romani i-a saracit si i-a obligat la austeritate.

Legumicultura romaneasca azi

In prezent, chiar daca suprafata agricola a Romaniei a scazut, din diverse motive (extinderea zonelor urbane, constructii, retrocedari si parcelari necontrolate etc.), totusi, aceasta reprezinta aproximativ 60% din suprafata totala a tarii, adica un potential urias, comparativ cu alte tari europene. Cu toate acestea, in fiecare an, milioane de hectare raman nelucrate sau se practica o agricultura de subzistenta, ceea ce face ca agricultura romaneasca sa fie departe de standardele moderne. In ultimii trei ani, productia totala de legume in Romania s-a situat in jurul a trei milioane de tone, de pe o suprafata de aproximativ 40 000 de hectare (din care 317 hectare sunt ocupate de sere, iar 3 mii hectare de solarii). Legumele care au pondere in aceste culturi sunt cartofii, varza, rosiile, morcovii, castravetii, ceapa, ardeii, vinetele, fasolea, acoperindu-se numai 30-40% din consumul intern, restul importandu-se, in tara care, in perioada interbelica era considerata “granarul Europei”, asa cum ne arata orice istoric al legumiculturii in Romania.

Dincolo de aceste realitati, o istorie recenta a legumiculturii in Romania indica foarte clar faptul ca, in conditiile in care consumatorii din toata lumea se orienteaza vizibil spre produsele ecologice, tara noastra ar putea produce legume bio pe cel putin 10-15% din suprafata agricola. Datele statistice arata ca, la momentul actual, doar 1% din terenul agricol are aceasta destinatie. Cultivarea legumelor ecologice este o afacere de viitor, cu profit sigur, chiar daca, pe termen scurt, costurile sunt ridicate. Vor reusi, probabil, cei care vor invinge birocratia obtinerii fondurilor nerambursabile. In contrapondere, si mica productie de legume poate fi o alternativa, pentru consumul propriu si, daca este cazul, si pentru comercializare.