Iesenii vor avea gradina zoologica, dar deocamdata nu se stie cind si cum. Consilierii locali au fost de acord in sedinta de joi cu infiintarea unei gradini zoologice la Iasi, dar nu si cu alocarea a 5 milioane de euro din bugetul local pentru acest proiect. In schimb, au aprobat construirea unui adapost pentru animale la Tomesti, investitie de 1,5 milioane de euro, suportata tot din bugetul municipalitatii.

Suma pentru gradina zoologica i-a pus pe ginduri pe consilieri

Primul punct de pe ordinea de zi a sedintei de Consiliu Local de joi, si anume aprobarea studiului de fezabilitate si a indicatorilor tehnico-economici pentru o gradina zoologica, a creat dezbateri in rindul consilierilor. Acestia au fost de acord cu infiintarea gradinii, dar nu si cu suma stabilita pentru aceasta investitie.

“Propunem sa se adopte doar punctul referitor la studiul de fezabilitate si apoi sa se faca o analiza mai atenta, clara si concreta pentru indicatorii economici. Sa se discute cu reprezentantii altor gradini zoologice pentru a se vedea ce cheltuieli presupune un astfel de obiectiv si apoi sa se faca o fundamentare economica concreta” , a declarat Gabriel Grigore, consilieri local PD-L.

“Este in regula sa se aprobe doar studiul de fezabilitate, nu si indicatorii economici”, a spus si Sorin Ionescu, tot consilieri PD-L.

“Ideea domnului Ionescu este buna si nu imi place sa ii dau dreptate. Indicatorii tehnico-economici pot fi aprobati ulterior”, a spus primarul Gheorghe Nichita.

Consilierii locali au aprobat in unanimitate studiul de fezabilitate realizat pentru infiintarea unei gradini zoologice la Iasi, in zona Breazu.

Conform indicatorilor economici investitia, pe 8,5 hectare de teren, s-ar ridica la 22,3 milioane de lei, inclusiv TVA, bani platiti din bugetul local. Cu aceste fonduri s-ar achizitiona animale autohtone si exotice, s-ar construi cladirile si adaposturile pentru animale, s-ar face racordul la utilitati si s-ar amenaja alei auto si pietonale, spatii verzi, parcari.

Pe ce s-ar duce cele 22,3 milioane de lei prevazuti in indicatorii economici pentru gradina zoologica:

obtinerea si amenajarea terenului: 1,2 milioane de lei  asigurarea utilitatilor: 255.000 lei proiectare si asistenta tehnica: 703 471 lei investitia de baza: 18,6 milioane lei alte cheltuieli: 1,4 milioane lei

Investitia ar urma sa fie realizata in doi ani, iar la gradina zoologica ar urma sa lucreze 58 de persoane. 

Consilierii locali vor discuta despre sumele necesare infiintarii gradinii zoologice, intr-o noua sedinta, dupa ce vor primi o noua fundamentare economica.

Adapost de animale de 1,5 milioane de euro la Tomesti

Consilierii locali au aprobat in schimb construirea unui nou adapost de animale, cu 1,5 milioane de euro, in zona Tomesti. Inainte de a vota acestia i-au recomandat primarului sa gaseasca alte solutii.

“S-ar putea cauta mai multe ferme nefolosite de pe raza judetului, achizitionate si duse acolo animalele fara adapost”, a propus Sorin Ionescu. 

“De patru ani si jumatate tot cautam astfel de ferme si nu gasim. Si daca gasim ne cer sume astronomice”, a explicat primarul.