Cei care cred ca adevarata valoare a unor afirmatii referitoare la existenta sau inexistenta unor zeitati sau afirmatii metafizice si religioase este necunoscuta de fapt sunt cunoscuti ca apartinand punctului de vedere numit agnosticism. De obicei, oamenii care au indoieli si sunt sceptici in privinta unor afirmatii sau credinte sunt numiti agnostici. Acestia recunosc o diferenta intre credinta si cunoastere si cauta informatii pentru a se lamuri cu privire la dilemele religioase, si nu numai, pe care le au. Agnosticii se deosebesc de atei pentru ca ei nu reneaga existenta lui Dumnezeu si nici nu cred in existenta acestuia in mod explicit, pe cand ateii reneaga in totalitate existenta unei divinitati supreme. Ei sunt cei care cauta si incearca sa obtina destule argumente pentru a dovedi daca Dumnezeu exista sau nu.

In agnosticism exista doua ramuri privitoare la credinta in Dumnezeu si anume: Agnosticii teisti, care cred in existenta lui Dumnezeu, insa nu considera ca exista siguranta in credinta lor, si Agnosticii atei care nu cred in existenta nici unei divinitati, insa nu neaga posibilitatea existentei acestora. Cuvantul agnostic provine din limba greaca unde a insemna fara iar gnosis se traduce prin cunoastere. Primul care a folosit acest cuvant a fost Thomas Henry Huxley, el utilizand cuvantul la o intalnire a Societatii Metafizice din 1876. Scopul sau a fost de a-si declara filosofia si punctul de vedere cu privire la renegarea tuturor afirmatiilor legate de cunoasterea mistica si spirituala. Insa cuvantul a fost folosit si in alte campuri printre care in psihologie, unde avea sensul de necunoscut, sau in literatura, unde sensul sau se apropia mai mult de independent.

Spre deosebire de teoriile stiintelor exacte, in agnosticism totul este privit cu un dram de indoiala. Toate afirmatiile care incep cu „Eu cred ca..” prezinta o doza de indoiala ce in randul agnosticilor se traduce prin „ In functie de cunostintele mele si dovezile pe care le-am interpretat, cred ca..”. Chiar si filosoful David Hume a cosiderat ca declaratii cu sens larg si chiar concrete pot fi privite cu o usoara retinere. Toate certitudinile oamenilor, in afara de cele mai triviale, trebuie privite cu indoiala, pentru ca majoritatea nu au o siguranta covarsitoare.

Biserica Catolica este de acord cu un agnosticism partial in care nu se cauta construirea unei filosofii a Cunoscutului ci se urmareste eliminarea unor anumite asa-zise adevaruri religioase. Biserica nu este insa deloc de acord cu negarea existentei divine si a negarii increderii umanitatii in aceasta deoarece se bazeaza pe scripturile in care Dumnezeu este inceputul si sfarsitul care este cunoscut cu certitudine din munca sa de creatie, considerand deci ca exista Dumnezeu.

In filosofiile multor religii ale lumii sunt prezente urme ale gandirii agnosticiste. In filosofia hindusa, cartea canonica Rig Veda prezinta intrebari in legatura cu subiectul fundamental al creatiei universului si al lui Dumnezeu. Si in filosofia greaca, ganditori antici precum Carneades, Pyrrho si Protagoras se indoiau de existenta certitudinii. Filosofii Hume, Kant si Kierkegaard au spulberat incercarile altora de a dovedi existenta lui Dumnezeu prin scepticismul, antinomiile si existentialismul de care au dat dovada in cartile lor. Printre scriitorii ce au sustinut acest curent de agnosticism in munca lor se numara si Bertrand Russel, Leslie Weatherhead si Robert Ingersoll.

Exista mai multe subcategorii ale punctului de vedere agnostic:

Agnosticii ateisti considera ca nu exista nicio zeitate si nu considera ca exista dovezi ce ar confirma existenta vreuneia. Agnosticii teisti nu sustin sus si tare ca nu stiu de existenta unei divinitati, insa cred intr-o entitate de acest fel. Agnosticii pragmatici/apatetici considera ca nu exista dovezi care sa confirme sau sa infirme existenta vreunei divinitati, insa din moment ce nicio astfel de divinitate care ar putea exista nu arata niciun fel de interes pentru univers sau binele oamenilor, intrebarea cu privire la existenta sau inexistenta unei asemenea entitati ramane academica. Ignosticismul este partea din agnosticism care considera ca mai intai trebuie sa existe o definitie coerenta a unei divinitati pentru ca intrebarea referitoare la existenta acesteia sa fie pusa si discutata. Cand definitia nu este coerenta, se adopta parerea noncognitivista conform careia existenta unei zeitati nu are sens si nu poate fi testata in mod empiric.

Unii filosofi considera ca ignosticismul nu poate fi compatibil cu ateismul sau agnosticismul pentru ca acestea din urma pornesc de la dezbaterea propozitiei „Exista o zeitate.”. Agnosticii puternici considera ca existenta sau inexistenta unei divinitati sau a unei realitati nu pot fi cunoscute atata timp cat oamenii nu pot verifica veridicitatea unei experiente decat prin prisma unei experiente subiective. Forma de agnosticism slab porneste de la premiza ca existenta sau nonexistenta unei zeitati este necunoscuta acum insa poate deveni cunoscuta in viitor. De aceea agnosticii slabi vor astepta sa primeasca dovezi pentru a-si da cu parerea in privinta unor asemenea intrebari de ordin religios.