Vechi de 4 milenii, poporul evreu a intampinat ostilitatea unor civilizatii antice: egipteni, babilonieni, persi, greci si romani. Dar problemele cele mai grave au fost chiar in interiorul sau: diviziunea regatului in epoca primului Templu; apoi, rivalitatile interne din ultimele zile ale celui de-al doilea Templu, au antrenat distrugerea Ierusalimului si cel mai lung exil din istoria evreilor.
In Evul Mediu, persecutiile religioase in Occidentul european au produs o rana adanca evreilor. Comunitatile evreiesti, cu structuri si jurisdictie proprie, intretineau o stare de suspiciune si accentuau diferentele in raport cu populatiile in mijlocul carora existau. In aceste comunitati se practica un numar limitat de activitati, se vorbea o limba proprie, idis sau ebraica, se cultiva o religie si o cultura specifica. Activitatile de camata, negotul, imprumutul pe amanet precum si caracterul neobisnuit si ascuns al credintelor si ritualurilor evreiesti, erau discreditate, supuse dezaprobarii si criticate, atragand persecutii nemiloasa din partea Bisericii Catolice prin intermediul Inchizitiei, in cadrul societatilor majoritar crestine.
Revolutia Franceza si proclamarea Declaratiei Drepturilor Omului si Cetateanului in Franta, au lansat conceptul de libertate religioasa dar nu si egalitatea in drepturi civile si politice pentru evrei. Venirea la putere a lui Napoleon, a fost privita cu speranta de catre evrei, carora li se permite sa-si afirme public constituirea Mareliu Sanhedrin, forul religios suprem. In 1807, acest inalt sfat a acceptat supunerea in materie civila si religioasa fata de statul francez. Dupa infrangerea lui Napoleon, atitudinile antisemite din Germania, Austria si Rusia au fost de inspiratie politica, dar si in literatura se insinua un profil negativ al evreului avar si anticrestin.
Dupa Revolutiile din 1848 din Europa, evreii sunt tot mai frecvent perceputi drept concurenti economici, uzurpatori ai interesului national, care sug sangele poporului si il saracesc. Industrializarea i-a aruncat pe evrei in competitie cu crestinii. Averile tot mai mari ale evreilor au ajuns sa-i exaspereze pe mestesugari, micii negustori si taranii care se zbateau in saracie. Evreii au devenit, mai ales din a doua jumatate a secolului XIX, noii imbogatiti, trezind resentimentul clasei de mijloc si generand profunde frustrari sociale care au amplificat antisemitismul de la sfarsitul secolului XIX in Europa. Accesul evreilor in administratie, invatamant si armata se lovea de rezistenta in toate statele Europei Occidentale. Cu deosebire, prezenta evreilor in viata politica nu era vazuta cu ochi buni din cauza refuzului acestora de a depune juramantul pe Evanghelie.
Supusi persecutiilor sau alungati din Occident, numerosi evrei si-au gasit refugiul in centrul si estul Europei. Tendintele de asimilare a natiunilor mici in Imperiul tarist sau austro-ungar au creat o reactie de ostilitate in randul evreilor si al liderilor acestora. Asimilarea insemna pierderea identitatii evreiesti, iar acest lucru nu putea fi acceptat de catre evrei. Evident, aceasta hotarare a avut consecinte nefaste, in conditiile in care evreii nu erau perceputi numai ca fiind de o alta religie, ci si de alta rasa: rasa semita, termen inaugurat de un jurnalist berlinez prin 1879. Antisemitismul crestin s-a alimentat astfel cu noile motivatii nationale si rasiale, devenind pentru unele ideologii si grupari o chestiune prioritara, iar presa si literatura au incurajat antipatia si ostilitatea fata de evrei.
Antisemitismul a fost alimentat de ideologii nationaliste care faceau propaganda xenofoba. Incepand cu 1880, in Rusia se manifesta progromuri, actiuni incurajate de autoritati, avand ca scop reducerea la tacere a comunitatilor evreiesti prin crima si teroare. In Germania si Austria, antisemitismul se dezvolta incet dar sigur, iar Franta este zguduita de “Afacerea Dreyfus“ care a tinut prima pagina a ziarelor intre 1894-1906 si a dezbinat societatea franceza. La sfarsitul secolului XIX se infiinteaza primul partid antisemit.
Paroxismul antisemitismului l-a cunoscut perioada interbelica, mai ales regimul nazist al lui Hitler. Politica rasiala a Germaniei naziste a comportat in primul rand masuri de “protejare a rasei“: incurajarea natalitatii in randul “adevartilor arieni“ si masuri eugeniste ce deschid calea genocidului: sterilizarea bolnavilor psihic, eliminarea bolnavilor incurabili si a batranilor neputinciosi. Este pusa in practica o legislatie rasiala, dirijata in principal impotriva evreilor, considerati responsabili pentru toate relele natiunii germane. Inceputa printr-un boicot general contra magazinelor evreiesti, insotita de jafuri si violenta, persecutia va lua forme diverse, pentru a culmina cu Legile de la Nurnberg, care elimina pe evrei din comert, banci, edituri, profesiuni medicale si juridice, din functiile publice si din armata. Ei isi pierd cetatenia germana si sunt supusi unor masuri umilitoare: purtarea stelei galbene si excluderea din locuri publice. Incepand cu 1938, regimul se angajeaza intr-o politica de eliminare fizica ce va atinge apogeul cu “solutia finala“ din lagarele de exterminare in care vor fi ucisi cca 6 milioane de evrei. Tragedia poarta numele de Holocaust.
Dupa caderea comunismului, se lanseaza ideea “comunismului evreiesc”, o importanta sursa a antisemitismului. Faptul ca evreii au ocupat pozitii oficiale in Polonia, Ungaria, Romania, Cehoslovacia, Lituania, dupa 1945, a creat cliseul conform caruia toti comunistii ar fi fost evrei, fapt ce nu corespunde adevarului istoric. Astfel, antisemitismul postcomunist i-a acuzat pe evrei in bloc ca ar fi participat la sistemul de teroare comunist.
Antisemitismul constituie si astazi o problema pe care statele europene nu au rezolvat-o in intregime. In Uniunea Europeana, un prim pas s-a facut prin incriminarea negarii Holocaustului si aducerea in fata justitiei a celor care refuza sa recunoasca dimensiunile acestei tragedii. De asemenea, afisarea unor simboluri naziste in locuri publice constituie o infractiune care se cere aspru pedepsita. Cu toate acestea, mai sunt multe de facut in plan politic, juridic, social si educational, pentru ca meritele si rolul poporului evreu in istoria umanitatii sa fie recunoscute si apreciate la adevarata lor valoare.
