Se apropie cu pasi repezi Craciunul, casa e gatita de sarbatoare, aromele ispitesc imbietoare din cuptor, bradul e la loc de cinste si toata lumea il asteapta pe Mosul. Unde vor petrece vedetele noaptea de Ajun? Ce isi doresc de la Mos Craciun? Ce amintiri din copilarie au legate de Craciun? Ce dorinte si superstitii au?

Dan si Tudor de la Fly Project, una dintre cele mai bune trupe din Romania, a intrat in febra Sarbatorilor de Iarna si se pregatesc intens pentru Craciun. Dan si Tudor au vorbit in cadrul unui interviu pentru site-ul devoratormonden.ro despre cum vad ei perioada Sarbatorilor si despre locurile unde isi vor petrece Craciunul / Revelionul, si ce isi doresc pentru noul an . Afla ce ne-au dezvaluit baietii de la Fly Project din interviul de mai jos:

Buna! Ce mai faceti? Ce mai este nou in cariera voastra?

Dan: Multumesc, suntem ok si asta ne bucura mult. Nou in cariera este un cuvant normal pentru noi pentru ca noi trebuie sa avem acces la tot ce e nou, pentru ca muzica nu sta pe loc, dar in momentul de fata ne bucuram de noul single care va aparea in curand si de echipa Fly Records care lucreaza din greu la hit-uri.

Tudor: Fly Project este in continua dezvoltare, cucerim noi teritorii cu muzica noastra, schimbam permanent elemente din show-ul nostru si desi Toca Toca este in continuare in topuri in Spania, Turcia sau Franta, urmeaza sa lansam simultan worldwide noul nostru single, pentru care deja am filmat videoclip.

Care este cea mai frumoasa amintire legata de Craciun?

Tudor: In copilarie, Craciunul insemna cu totul altceva, era o sarbatoare a familiei, mai putin comerciala, cu mancare fooarte buna gatita de mama.

Dan: Fiecare an imi lasa o amintire frumoasa, a bradului de Craciun alaturi de cei dragi si cadourile pe care ni le facem unii altora.

Ce va doriti sa va aduca Mos Craciun?

Dan: Magia Craciunului e uimitoare, pentru ca ne apropie mai mult unii de altii si fericirea celor dragi este cel mai frumos cadou pentru mine.

Tudor: Cateva zile de somn.

Aveti vreo mare dorinta pe care nu credeti ca ati putea sa vi-o indeplineti vreodata?

Dan: Daca muncesti, poti obtine tot ce vrei, cu exceptia lucrurilor care nu depind de tine. Nu am momentan o dorinta pe care sa nu pot sa o implinesc.

Tudor: Daca iti pui o dorinta si crezi din start ca nu se va implini, inseamna ca pornesti cu stangul.

Care este cel mai mare mister, pentru voi, legat de Mos Craciun?

Dan: Mos Craciun exista?:)))

Tudor: Ce cadouri sa cumpar, nu sunt prea priceput in alegerea lor si permanent am nevoie de ajutor in acest sens.

Cu cine ati facut bradul anul acesta? Cum arata bradul vostru?

Dan: Bradul e simbolul Craciunului si il faci cu persoane de suflet. Am facut bradul cu familia mea, alaturi de care ma bucur in fiecare an de Sarbatori, chiar daca de multe ori la cateva zile distanta pentru ca suntem plecati in concerte.

Tudor: Nu l-am facut eu, de brad s-a ocupat ca in fiecare an sotia mea si l-am vazut prima data intr-o poza pe care mi-a trimis-o pe whatsapp, pentru ca eram in Kazakhstan. Arata foarte bine!

Avand in vedere obiceiurile noastre culinare, ce faceti sa nu va ingrasati de Sarbatorile de Iarna?

Dan: Nu ai cum sa nu te ingrasi de la toate bunataturile puse pe masa, dar important e sa stii care este limita

Tudor: Nu fac nimic.

Cum va amintiti Craciunul in copilarie? Care erau cadourile voastre prederate? Ii scriati Mosului? Va este dor de acele vremuri?

Dan: In copilarie aveam un vis. De fiecare data aveam un dulap in care gaseam tot felul de jucarii si culmea, de fiecare data cand ma trezeam si ma duceam la acel dulap gaseam doar dulciuri. Nu ii scriam mosului pentru ca spuneam de fiecare data cu voce tare ce vroiam si mosul auzea ???? viata merge inainte si de fiecare data viata ne pregateste alte surprize.

Tudor: Ma bucuram indiferent de cadou, dar evident ca jucariile erau cadoul meu preferat, ca al fiecarui copil. Mi-e dor de copilarie, de lucrurile frumoase si simple de acasa, dar fiecare etapa are frumusetea si avantajele ei.

Povestiti-ne o intamplare (sau mai multe) amuzanta petrecuta de Craciun / Revelion…

Dan: Eram la munte cu niste prieteni si fetele voiau sa ne pregateasca o mare surpriza. S-a lasat cu o mare salata de ceapa pe care am savurat-o cu totii si fiecare si-a petrecut seara in camera lui.

Tudor: De foarte multi ani, pentru noi Revelionul inseamna concerte, iar in concerte se intampla foarte rar ceva neprevazut pentru ca suntem extrem de organizati.

Care este colindul/melodia preferata de Sarbatori?

Dan: Nu am un colind preferat, pentru ca la noi, cand eram mici, colindele erau ceva de genul cine urla mai tare. Mai tineti minte bubuiturile cu teava cu carbit.

Tudor: Mos Craciun cu plete dalbe.

Cine va invatat primul colind?

Dan: Colindul nu se invata, se fura ca la descant.

Tudor: Cred ca la scoala l-am invatat pe primul.

Unde o sa va prinda seara de Ajun? Dar noaptea dintre ani?

Tudor & Dan: Anul asta o sa ne prinda pe scena, ca in fiecare an, ii facem pe cei din fata noastra sa se simta cat mai bine alaturi de noi.

Ce superstitii aveti la sfarsit de an? Obisnuiti sa va puneti dorinte? Purtati vreun anumit obiect?

Dan: In fiecare an am aceasi dorinta. Sa ne fie cat mai bine. Nu prea am superstitii, poate doar sa am un lucru nou pe mine.

Tudor: Singura superstitie este sa am bani in buzunar, iar dorintele nu se spun.

Cum a fost anul trecut pentru voi si cum va doriti sa fie noul an?

Dan: Anul trecut mi-a adus cele mai mari realizari. Familie, casa, concerte, piese noi, oameni noi, prieteni. Imi doresc sa fie cel putin la fel de bun ca anul care se incheie.

Tudor: Anul trecut a fost foarte bun din toate punctele de vedere si speram ca lucrurile bune continua , cu noul single pe care il vom lansa curand.

Planuri de vacanta la sfarsit de an sau la inceputul anului?

Dan: Pentru mine vacanta e simpla. Poti fi oriunde, in orice loc, daca esti cu persoana potrivita.

Tudor: Vom avea cu siguranta o vacanta la inceputul anului, inca nu ne-am hotarat unde vom pleca.

Un gand pentru cei care citesc interviul?

Tudor & Dan: Bucurati-va de viata asa cum credeti voi! Craciun Fericit si La Multi Ani!