Cum deja cunosteam povestea nu asteptam mari suprize de la a nu stiu cata varianta de ecranizare a scrierii lui Charles Dickens. Mai mult, un prieten care l-a vizionat inaintea mea nu mi l-a recomandat ca un film stralucit.
Incapatanarea imi este caracteristica, de aceea va spun sincer ca, in drum spre cinema, ma gandeam doar ca exista un Jim Carrey extrem de talentat care intotdeauna aduce un suflu nou oricarui personaj. Sa reuseasca el acelasi lucru cu Scrooge? Surpriza, da! Si, precum asta nu ar fi fost suficient, Robert Zemeckis se da si el peste cap si farmeca auditoriul in aceasta incursiune 3D in Londra anilor 1840. Astfel suntem martorii revitalizarii povestii lui Ebenezer Scrooge, un batran uracios, lacom si rau pana in maduva oaselor care este supus schimbarii prin intermediul unor vizite inopinate.
Scheletul filmului urmeaza indeaproape scrierea lui Dickens. Il gasim pe Scrooge la sapte ani dupa decesul partenerului sau de afaceri, Marley, in aceeasi “conditie” pe care am prezentat-o mai sus, la care as mai putea adauga caracteristici precum posac, zgarcit, lipsit de inima si lista poate continua. Totusi, pentru ca exista intotdeauna neinitiati in aceasta povestire, sunt necesare cateva scene de accenture a defectelor amintite. Omul ne demonstreaza cat de mult uraste Craciunul si manifestarile prilejuite de sarbatorirea acestuia (opreste cativa colindatori din avantul lor, ii priveste cu ura pe copiii zburdalnici, refuza sa ofere ajutor unei actiuni caritabile, isi dojeneste angajatul pentru ca doreste o zi libera pe 25 Decembrie) dupa care este pus in fata uneia dintre cele mai neasteptate aventuri pe care si le-ar fi putut imagina – calatoria in timp.
Nu ma asteptam sa fiu speriat de o animatie cu Jim Carrey insa atmosfera sumbra a casei pustii in care Scrooge isi duce existenta a reusit sa-mi dea fiori. Daca mai adaug si zgomotul produs de fantoma lui Marley, care ii apare lui Scrooge pentru a prefata vizita altor trei spirite, pot spune cu mana pe inima ca “A Christmas Carol” nu este deloc recomandabil celor mici.
Trec insa peste teama si merg mai departe spre intalnirile batranului cu Fantomele Craciunurilor. Intai facem o incursiune in trecutul lui Scrooge, unde aflam de prima lui dragoste, de prima meserie si ii cunoastem sora. Nu rezistam insa mult pentru ca ajungem in prezent. Aici nu se insista asupra personajului principal ci asupra lui Fred, nepotul sau, singura lui ruda. De asemenea cunoastem indeaproape familia lui Bob Cratchit, angajatul lui Scrooge, si problemele cu care se confrunta aceasta. Pasul numarul trei, unul obligatoriu pentru a obtine rezultatul corect, este o excursie in viitor. Scrooge afla ca nu mai are mult de trait si realizeaza in sfarsit ca stilul sau de viata nu-i aduce nici o mangaiere. Dimpotriva, va sfarsi singur si nimeni nu se va intrista pentru disparitia sa.
Chiar daca eram familiarizat cu etapele povestii trebuie sa adaug (inca o data) ca mi-a placut viziunea lui Zemeckis, una “scary” dar, in acelasi timp, foarte serioasa. Mesajul e transmis cu succes, bucuria de pe urma a personajului principal fiind resimtita cu varf si indesat si de catre privitor. Un film cu inima, pe care am sa-l revad cu siguranta pentru a-mi aminti periodic ca nu este nevoie sa ma lovesc cu capul de “turturii de gheata” din calea mea pentru a-mi exercita una dintre lucurile care ma deosebesc de animale – omenia.
