Unul dintre cele mai influente romane din istoria science fiction-ului inca nu are o versiune definitiva de film; ceea ce nu inseamna ca cele facute pana acum pentru cinema si televiziune sunt proaste, dimpotriva, dar ajung mereu sa le lipseasca ceva cand vine vorba de a surprinde spiritul original al operei lui HG Wells.
Si este izbitor ca niciunul dintre ei nu a indraznit sa se abata de la binecunoscutul final original si de la lectia de smerenie pe care o contine: martienii invincibili sunt distrusi nu de rezistenta umana, ci de actiunea bacteriilor, una dintre fiintele vii. cele mai mici care exista pe planeta noastra.
Ideea lui Marte ca planeta de origine a invadatorilor nu a ramas atat de intacta. La momentul in care Wells si-a scris romanul, sondele Viking ale NASA – si NASA insasi – erau departe de existenta, iar astronomia dominanta a indicat pe Marte principalul candidat pentru viata printre planetele din jurul nostru. Dar lucrurile s-au schimbat, iar navele terestre au ajuns pe planeta rosie, confirmand-o ca o lume fara viata inteligenta. Din acest motiv, in versiunea care ne priveste, regizata de Steven Spielberg in 2005, originea extraterestrilor nu este clarificata, iar cuvantul martian nu este niciodata folosit.
Spielberg, asa cum a facut versiunea regizata de Byron Haskin in 1953, actualizeaza intriga din Anglia la sfarsitul secolului al XIX-lea catre Statele Unite ale prezentului (doar una dintre ultimele doua adaptari de televiziune, ambele din 2019, a revenit la Statele Unite ale Americii). epoca victoriana originala). Daca poate fi considerat cel mai bun dintre toate, nu este doar din cauza perfectiunii efectelor sale speciale, lucru care era deja luat de la sine inteles de catre directorul Jurassic Park, ci pentru ca reuseste ca nimeni altul sa surprinda disperarea si angoasa. prezent in textul lui Wells… Impotriva lui joaca pasiunea lui Spielberg pentru a pune copii in filmele sale, transformand protagonistul, Ray Ferrier, intr-un familist zbuciumat, care uneori cantareste prea mult pe intriga. si Tom Cruise, actor bun, dar cu o forma fizica excelenta si o aura de superstar excesiva, el poate sa nu fie cea mai potrivita alegere pentru a juca rolul americanului obisnuit. Rezultatul final are de suferit ca urmare a acestor decizii.
Marele merit al filmului este de a povesti invazia din punctul de vedere al cetateanului comun, asa cum a facut Wells. In versiunea din 1953, politicieni si soldati de rang inalt abunda si chiar si protagonistul este de profesie un om de stiinta. Nu aici. Ray Ferrier este un operator de macara divortat care locuieste in New Jersey si are custodia celor doi copii ai sai in weekend. Tocmai atunci cand sunt acasa, un trepied metalic gigantic se ridica de la pamant in cartier si incepe sa destrame cladirile si oamenii. In zilele urmatoare, cei trei vor trai un cosmar incercand sa supravietuiasca invaziei, Ferrier fiind nevoit sa-si asume responsabilitatea de tata – lucru ce, ni se spune, nu a facut in timpul casatoriei sale – si sa-si protejeze viata si asta. a copiilor lui, in timp ce in jurul lui societatea se darama si panica si disperarea animala oamenii pana cand sunt redusi la instinctele lor cele mai primitive; el se va descoperi realizand actiuni de neconceput cu doar cateva zile in urma.
Ca o productie Spielberg este un succes de box office nu este de obicei o stire: este surprinzator, intr-un fel, ca si aceasta a fost, avand in vedere ca a fost filmata la doar patru ani dupa atentatele din 11 septembrie, cand socul colectiv provocat de cadere. of the Twin Towers a fost inca prea recent si nu este un film placut de vizionat. Forta cu care multi oameni au reactionat la invazie in versiunea din 1953 este inlocuita aici de o grosolanie care depaseste uneori ceea ce este povestit in cartea lui Wells: in ea, protagonistul se ascunde pentru cateva zile intr-un subsol cu un preot innebunit, pe care il trebuie sa devina in cele din urma inconstient pentru a nu-i atrage pe martieni cu tipetele sale; in film, preotul devine un nebun manuit de arma, jucat de Tim Robbins si Ray.
Spielberg profita si de multe idei din carte pe care alte versiuni le-au ignorat, precum prizonierii pe care extraterestrii ii aduna in custi uriase, sau buruienile rosii cu care acopera pamantul cucerit si care este hranit, tocmai, cu sangele celor capturati. oameni. Filmul – ca si romanul – are, da, un final fericit: Ray se reintalneste cu intreaga sa familie, dar nici el, nici ei nu sunt aceiasi oameni care au fost la inceput. Experienta traita a fost prea ingrozitoare pentru a crede ca nicio fericire nu este definitiva.
